Tatăl lui Iri n-a scăpat-o din ochi pe «mama Zina»

Ultima actualizare:

    Zina Dumitrescu a fost încântată de tortul pe care l-a primit
Zina Dumitrescu a fost încântată de tortul pe care l-a primit

Zina Dumitrescu a avut parte, duminică, de o petrecere cu mare fast la Vila 23 de la Snagov, unde a fost serbată de cei dragi la împlinirea celor 80 de ani. De la eveniment n-a lipsit nici colegul Zinei de azil, Ion Columbeanu.

Zina Dumitrescu a primit o mulţime de cadouri la petrecerea dată în cinstea celor 80 de ani împliniţi la data de 16 iunie: parfumuri, bijuterii, cosmetice, dar şi un tort imens, cu un manechin într-o rochie de prinţesă, plus o fotografie cu Zina din tinereţe. Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, finul Alin Oprea, violonista Graţiela Marineaţă, dar şi Marcel Pavel i-au cântat Zinei câte o piesă. Toată floarea cea vestită a manechinelor pe care le-a lansat Zina în anii ’80-’90 i-a fost alături. Dana Săvuică şi Cătălin Botezatu au fost sufletul evenimentului pe care l-au pus la cale împreună. La petrecere a luat parte şi Irinel Columbeanu, care a fost însoţit de tatăl său în cărucior.

Irinel Columbeanu și-a adus tatăl la aniversarea Zinei
Irinel Columbeanu și-a adus tatăl la aniversarea Zinei

De remarcat că bătrânul de 92 de ani, care este coleg de azil cu Zina din aprilie, a fost îmbrăcat extrem de elegant, singurul lucru care îi trăda problemele de sănătate fiind şlapii. Irinel a dus muncă de lămurire pentru a-şi convinge tatăl să accepte supravegherea şi ajutorul pe care le are într-un cămin specializat. “Tata are o problemă la picioare, are nevoie de recuperare. Până la urmă, cu chiu cu vai, a acceptat şi a înţeles, iar de mai bine de o lună l-am adus aici. Ştiţi foarte bine că pentru un bătrân e greu să-l scoţi din «cuibul» lui, nici la mine la Izvorani nu a vrut să vină. Am mai avut câteva încercări, însă au eşuat”, spunea Columbeanu, pentru Click!, la scurt timp după ce şi-a adus tatăl la azilul unde e şi Zina.  

Corina Chiriac a cântat două melodii pentru Zina
Corina Chiriac a cântat două melodii pentru Zina


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ramona Olaru la podcastul Vorba lu Jorge   captură de ecran (9) png
nicole kidman keith urban profimedia jpg
Cu ce gânduri intră Valentina Pelinel în noul an
maruta facebook jpg
Ion Dragan 1 webp
iurie darie jpg jpeg
Crina Abrudan și Cristi Brancu cu familia lui au ales Dubaiul pentru Crăciun și Revelion
ramona olaru alex bodi colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net