Teo de la Insula Iubirii a făcut anunțul: mai participă sau nu și în următorul sezon?: „Este unică orice trăire acolo”
Teodor Costache, ispita supremă din sezonul 9 de la Insula Iubirii, a anunțat că nu va mai participa pe viitor în cadrul acestui show televizat. Motivul a fost explicat printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

Ispita Teo a fost o prezență controversată în timpul sezoanelor 8 și 9 de la Insula Iubirii. Ei bine, după finala ultimului sezon, bărbatul a luat decizia de a nu mai face parte din emisiune în viitor.
De ce a decis Teo să nu mai fie ispită în următoarele sezoane
Prin intermediul unei postări din social media, ispita în vârstă de 30 de ani anunță că a luat final pentru el capitolul Insula Iubirii. Consideră că în momentul de față are alte planuri pentru viitorul său.
„Aici se încheie un capitol din viața mea. Aici se încheie Insula iubirii. Cea mai provocatoare experiență și singura care mi-a schimbat viața în bine. Nu m-aș fi văzut la 30 de ani la o astfel de emisiune, ăsta a fost motivul pentru care mi-am dorit să fac anumite lucruri la vârsta potrivită, ca apoi să nu simt nevoia”, a scris ispita Teo de la Insula iubirii, pe TikTok.

„Îmi doresc să devin cea mai bună versiune”
Cât despre experiența trăită în sezonul 9, Teo mărturisește că a fost una specială pentru el. Amintim că s-a apropiat de concurenta Ella Vișan, fosta logodnică a lui Andrei Lemnaru, cu care trebuia să se căsătorească în această toamnă. Deși Ella și Teo au părăsit Thailanda împreună, relația lor nu a funcționat.
Așadar, ispitei nu-i rămâne decât să înceapă noi capitole ale vieții sale care să îl ajute să se dezvolte personal.
„Nu am cuvinte să descriu ce am simțit în toată această experiență. Este unică orice trăire acolo, dar de fiecare dată pleci cu câte ceva, iar eu am acumulat bagajul de care aveam nevoie la vârsta mea pentru a continua dezvoltarea personală. Am privit și al doilea sezon, sunt într-o continuă schimbare, dar cu siguranță am multe de îmbunătățit la mine. Îmi doresc să devin cea mai bună versiune pentru mine și viitorul meu. Vă mulțumesc tuturor!”, a mai scris Teo.































