Teo Trandafir: ”Întotdeauna am fost vulnerabilă”
Să exişti la televizor atâta vreme nu e la-ndemâna oricui. Să fii viu la televizor e şi mai complicat, dar, o să vedeţi din interviu, să fii viu în general nu e puţin lucru. Am cunoscut-o pe Teo în urmă cu mulţi ani, când am făcut un interviu care nu s-a înregistrat.
Ea tocmai plecase de la ProTV şi se lupta cu realitatea care-i spunea atunci nemilos că oamenii dacă nu sunt puşi sub un brand, dacă-i laşi să fie ei, la televizor nu sunt mare lucru. Eu i-am pus nişte întrebări tăioase, despre care vă spuneam că nu s-au înregistrat. Are şi lumea felul ei de a regla lucruri. După zece ani, m-am reîntâlnit cu Teo, pe care haide s-o considerăm un om bun din vieţile noastre. De data asta s-a înregistrat.
În ce perioadă a vieţii tale stăm de vorbă acum, dacă ar fi să faci un stop-cadru, ca să vorbim ca la televizor?
Teo: Cred că e una dintre perioadele bune. Am ajuns aici foarte greu. Am făcut multă autoeducaţie şi smerenie. Consider că fiecare om e o piatră pe care el însuşi trebuie s-o şlefuiască, până când ajunge la forma cea mai apropiată perfecţiunii. Până acolo îţi dai de multe ori peste mâini. Ieri vorbeam cu un prieten despre păcatul de moarte care ne ucide pe toţi, vorbeam despre vanitate.
Cu Mircea Badea sau cu cine vorbeai despre vanitate?
Nu. Vanitatea e şi lipsa de transparenţă a oamenilor în a învăţa ceva. Treceam pe lângă nea Sandu mai devreme şi am convingerea că şi el ar avea ceva să ne spună aici, ceva ce niciunul dintre noi nu ştim. Dar noi refuzăm să înţelegem asta şi ne raportăm la false valori.
Sigur că e greu să vorbim despre valori, când ne ocupăm cu divertismentul televiziunii de acum.
Dar dă-l naibii de divertisment! Vorbeam despre mine, nu despre divertisment. Aici am ajuns eu, la a înţelege că am de învăţat de la toată lumea câte ceva.
Totuşi, televiziunea şi succesul ei presupun vanitate.
Nu, televiziunea presupune că trebuie să înţelegi exact ce eşti, adică un măscărici, care se scălâmbăie să distreze oameni. La televizor nu poţi greşi, nu poţi ucide oameni.
Poţi să plictiseşti.
Şi omul va schimba programul. Tu nu ai nicio putere, puterea e în mâna celui care te vede, el deţine vanitatea. Tu trebuie să ai lipsa de vanitate şi să pricepi că eşti doar un măscărici de la televizor.
În tot parcursul tău, ai avut probabil momente în care te-ai luptat cu vanitatea.
Tot timpul, pentru că mi se pare oribilă.
Ţi s-a părut tot timpul oribilă?
Da, pentru că am văzut-o. Lucram cu oameni care aveau senzaţia că au inventat Planeta. Şi eu mă întrebam asta: ce-a făcut omul acesta de are impresia acestei importanţe? De ce nu răspunde omul acesta la salut? Dan Diaconescu, de exemplu, nu răspundea niciodată când îl salutam. Niciodată! Şi am insistat!
Asta când eraţi colegi la Tele 7 Abc.
Da, prin 1994. Omul ştia exact cum se întâmplă cu Universul.
Adrian Sârbu răspundea la „Bună ziua“?
Absolut, fără excepţie. Răspundea oricui avea curajul să-i spună „Bună ziua“. Problema lui era – şi probabil este în continuare – faptul că oamenii se tem de el şi fug ca nişte şobolani când apare. Mi-a zis: „Vino să-ţi arăt“ şi m-a luat de braţ pe culoarele ProTV-ului. Fugeau ca gândacii de bucătărie când se aprinde lumina. Omul era zâmbitor. „Mă duc şi eu la o petrecere, toţi sting ţigările şi vorbesc elevat pe voce joasă“
Citește pe www.okmagazine.ro continuarea acestui interviu!
