Teroare din cauza silicoanelor. Alina Pușcaș, Eugenia Șerban și Anamaria Prodan, povești cumplite
Actriţa Alina Puşcaş (35 ani) a avut de tras, în urmă câţiva ani, după operaţia de implant mamar. Vedeta Antena 1 a povestit, recent, despre necazurile care au adus-o în pragul disperării. Ea le avertizează pe cele care doresc îmbunătăţiri estetice să fie atente când îşi aleg medicul, căci unii le pot pune viaţa în joc.
Vedeta Antena 1 recunoaşte că a avut ghinion: „E foarte important să nu sari pe primul doctor care îţi iese în cale, să fie totul cu recomandare. Trebuie să cunoşti foarte bine doctorul. Dacă de la prima întâlnire ai senzaţia că te fuşereşte, mai bine mai încearcă să mergi la încă unul, pentru că sunt mulţi care fac asta”, a menţionat ea, la spynews.ro. Alina Puşcaş şi-a pus silicoane la un medic renumit, însă dezamăgirea avea să fie imensă: „La momentul respectiv, medicul era destul de mult în vizorul presei, adică îl vedeam prin reviste şi am zis că înseamnă că e bun. Nu a fost chiar aşa. Şi pe mine m-a cam indus în eroare faptul că mi-a spus că putem să facem şi subcutanat, fără să fie implantul sub muşchi. Şi iată că nu a fost chiar aşa. La mine prima variantă a fost subcutanată şi asta a fost problema”.
S-a speriat cumplit în momentul în care sânii s-au învineţit: „S-a desfăcut operaţia, m-am dus, mi-a refăcut-o şi, după trei ani şi jumătate, în care totul era bine, mi-a apărut o pată movulie pe sân, pe interior, şi m-am dus două săptămâni la rând să verifice. Şi nici măcar el nu ştia ce e până când a început să se exfolieze partea aceea şi a zis că se subţiază pielea, că trebuie să îl scoatem, că e nasol, că e clar că implantul este respins de corpul meu. Puteau să apară probleme de sănătate, dacă nu mă grăbeam cu operaţia”. Alina Puşcaş a fost ajutată în cele din urmă de un medic din Germania. Dar şi alte vedete au avut necazuri cu implanturile mamare. Anamaria Prodan (46 ani) şi-a scos silicoanele de teama cancerului la sân, pe fondul unor antecedente pe care le-au avut alte persoane din familie. În plus, sexy-impresara suferea de dureri îngrozitoare din cauza herniei de disc, iar sânii, mult prea grei, îi agravau problemele.
Şi Nicoleta Luciu (38 ani) avea dureri cumplite de spate din cauza sânilor de un kilogram, dar şi tulburări de vedere. Fiind suspectă de cancer, medicii din Turcia i-au operat ţesutul necrozat. Un caz foarte grav a fost şi actriţa Eugenia Şerban (49 ani), care şi-a pus implant la 29 de ani. Nemulţumită de rezultat, a decis să îşi scoată silicoanele, însă medicul a ratat operaţia: ”Am avut silicoane pe care le-am pus prin ’90 şi ceva, iar în momentul în care m-am îngrăşat şi arătam prea mare la televizor, m-am dus să le scot. Un medic român, foarte bun de altfel, a ratat operaţia şi în urma acesteia mi-a necrozat un sân aproape în totalitate şi celălalt pe jumătate”, declara actriţa. Cât o priveşte pe Daniela Györfi (50 ani), ea a făcut trei operaţii estetice la sâni şi se pregăteşte pentru a patra. În timpul uneia dintre cele trei operaţii la sâni, vedetei i-au fost secţionate glandele mamare şi nu mai pot fi refăcute, aşa că nu şi-a putut alăpta fetiţa.