Traficul din Sri Lanka şi India, un adevărat coşmar pentru concurenţii din Asia Express
Traficul din Sri Lanka şi India a fost o adevărată provocare pentru cele 9 perechi de vedete care au pornit pe Drumul Elefantului, în Asia Express, reality show ce revine la Antena 1 duminică, 10 februarie, de la ora 20.00. Lipsa regulilor de circulaţie, haosul de pe străzi, varietatea mijloacelor de transport de la tuk-tuk-uri la căruţe, biciclete sau scutere, toate acestea au devenit nişte obstacole pentru vedetele aflate în cursă, dar şi pentru cameramanii şi reporterii care i-au urmărit în toată această aventură.
Cu toţii se aşteptau să fie greu, însă ce au descoperit în Sri Lanka şi India le-a depăşit cu mult aşteptările. Au parcurs peste 4000 de km pe drumuri desfundate, pe drumuri super aglomerate, pe drumuri cu ciudăţenii la tot pasul şi mereu într-un zgomot infernal, pentru că orice şofer din această zonă foloseşte claxonul cel puţin o dată la 2-3 minute.
“Mi-a fost dor de traficul din Bucureşti, mi-a fost dor de regulile de circulaţie! Dacă ai impresia că ambuteiajele din capitală sunt ceva grav, vii puţin în India şi îţi trece. După experienţa asta, am zis că nu o să mai claxonex pe nimeni, niciodată!”, a povestit Şerban Copoţ. “Claxonul este un limbaj morse al localnicilor. Aşa comunică, aşa anunţă că intră în depăşire, aşa anunţă că schimbă direcţia de mers, şamd. Tot ce am văzut aici e şocant”, au povestit CRBL şi prietenul lui, Oase.
Din lipsa regulilor clare de circulaţie şi din cauza haosului de pe şosele nu au lipsit nici incidentele: accidentele întâlnite pe drum sau accidentele în care au fost implicaţi membrii ai echipei. “Maşina în care ne aflam a lovit un tuk-tuk, pe care l-a aruncat practic într-un şant. Din fericire nu au fost victime, pentru că nu avea viteză foarte mare, dar în prima fază oamenii s-au adunat şi au început să bată cu pumnii în maşină. A fost şocant!”, poveste;te unul dintre reporteri.
Asia Express, cel mai dur reality show al momentului, revine la Antena 1 duminică, 10 februarie, de la ora 20.00. Noul sezon va avea trei zile de difuzare, duminică, luni şi marţi şi va aduce schimbări şi în structura competiţiei. Nouă perechi de vedete se aventurează prin Sri Lanka şi India într-o călătorie unică, în care trebuie să se descurce cu un dolar pe zi, să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport. Lupta se dă pentru premiul de 30.000 de Euro şi pentru mândria de a avea în “portofoliu” o asemenea performanţă la nivel personal.