Tragedie fără margini. Lui Mihai Onilă din trupa AXXA i-a murit fetița
Durere cum nu se poate mai mare pentru Mihai Onilă, fost component al trupei Axxa, din care a făcut parte și Dinu Maxer. În noaptea de miercuri spre joi, 23 noiembrie, fetița lui de doar 10 ani, Ioana Emily Hope, a decedat.
Tragica veste a fost făcută publică pe pagina de Facebook a fratelui artistului, Gabi. Micuța Hope (Speranță în limba engleză n.r.) a fost lovită de o afecțiune care nu și-a găsit sub niciun chip tratamentul.
“Ieri, la ora 3.00, ne-a părăsit un înger în vârstă de 10 ani. Numele ei era Ioana Emily Hope, mepoțica mea, fiica fratelui meu Mihai. A avut o tumoare pe creier netratabilă… Pentru cine are legătură cu el, îl cunoaște personal sau nu, acum are cea mai mare nevoie de oameni care ar putea să facă o mică diferență. Drum bun, sufletul meu de îngeraș”, a fost mesajul scris de Gabi Onilă pe rețeaua socială.
Mihai Onilă a făcut o schimbare în carieră și în viață. A renunțat la trupa AXXA și acum se ocupă de un alt domeniu, cel spiritual, care l-a adus mai aproape de Dumnezeu, după cum spunea chiar el. S-a făcut vindecător. Muzica nu este o dragoste pierdută, dar a trecut pe un plan secund. Mihai, soția lui și fiica lor s-au mutat de ceva vreme în Belgia, acolo unde s-a și întâmplat nenorocirea.
„Din momentul în care soţia mea, Adriana, a rămas însărcinată, am intrat pe făgaşul acesta. Oamenii vin la mine cu tot felul de boli şi îi vindec. Au fost peste 200 de oameni cu depresii, şi au plecat sănătoşi. O femeie a venit cu cancer la limbă. Doctorii nu i-au dat şanse. Nu mâncase, nu băuse, nu putea să înghită. Eu i-am făcut reabilitare şi tratamente energetice, iar după două luni s-a însănătoşit", a declarat solistul, pentru Click!, în urmă cu trei ani.