Trăistariu nu s-a potolit: "Mai vreau 2.000 de fire de păr''
Părul a devenit grija principală a lui Mihai Trăistariu (34 de ani). Artistul îşi doreşte o podoabă capilară stufoasă, motiv pentru care se dă din nou pe mâna medicilor din Turcia care-i vor implanta aproape două mii de fire în creştetul capului. Intervenţia va avea loc la sfârşitul acestui an, la acelaşi doctor la care a apelat şi cântăreţul Raul.
Anul trecut, mai precis la 23 martie 2013, Mihai Trăistariu îndura chinuri groaznice la clinica Estee World, din Turcia. După ce s-a luptat o perioadă bună de timp cu alopecia şi a recurs la tot felul de tertipuri pentru a-şi ascunde chelia, acesta s-a dat pe mâna unei echipe de medici pricepuţi care i-au extras 6.000 de fire de păr de la ceafă şi le-au implantat în zona frontală.
Întreaga procedură a durat opt ore şi a necesitat 165 de anestezii, însă rezultatul a meritat. La aproape un an şi jumătate de la intervenţie, artistul este mândru de ceea ce vede în oglindă şi nu conteneşte să încerce noi frizuri, dovadă fiind şi imaginile de pe Internet. Totuşi, Trăistariu simte că mai e loc pentru o mică schimbare capilară. Întrucât în vârful capului are un gol vizibil pe care nu-l poate masca nicicum, acesta vrea să ajungă din nou la Istanbul pentru o a doua intervenţie care, cu siguranţă, îi va înlătura toate nemulţumirile.
Şi-a programat operaţia pentru sfârşitul anului
„Nu sunt pe deplin mulţumit. Vreau să-mi acopăr şi zona din creştet cu vreo două mii de fire de păr. Sunt extrem de mulţumit de ce s-a întâmplat prima dată, aşa că voi merge la aceeaşi clinică”, ne-a spus Mihai Trăistariu. Procedura e cu atât mai complicată cu cât medicii nu mai au de unde să-i procure fire de păr. „Mihai şi-a manifestat dorinţa unei alte intervenţii, aşa că în decembrie sau ianuarie el va merge din nou la clinica Estee World pentru a doua şedinţă de implant capilar. Are nevoie de cel puţin 2.000-3.000 de grefe. O să fie puţin complicat, pentru că are părul rar şi subţire, dar medicii vor rezolva”, a spus Ensar Duman, reprezentantul clinicii. Şi, pentru că are câteva concerte programate în perioada următoare, Mihai Trăistariu şi-a programat vizita în ţara lui Suleyman la sfârşitul anului. Astfel de intervenţii sunt recomandate în special în anotimpul rece, pentru că scalpul este extrem de delicat şi trebuie ferit de razele solare.
Cătălin Măruţă şi-a făcut implant capilar în luna iulie
În ultimii doi ani, mai multe vedete autohtone nemulţumite de chelia inestetică au trecut pe la medici pentru implant capilar. O astfel de intervenţie costă minimum 3.000 de euro, iar rezultatele sunt de cele mai multe ori pozitive. Dan Bittman (52 de ani) a scăpat şi el de complexul cheliei în urmă cu un an tot la o clinică din Turcia, unde a plătit 4.000 de euro. Sorin Brotnei (33 de ani), Andrei Duban (42 de ani) sau Dinu Maxer (40 de ani) s-au dat şi ei pe mâna medicului estetician pentru a avea un păr mai bogat, iar cea ma recentă solicitare de acest gen a fost din partea lui Cătălin Măruţă (36 de ani). Prezentatorul de la Pro Tv a apelat la implant imediat după ce a intrat în vacanţă cu emisiunea, iar Click! v-a prezentat imagini în exclusivitate cu acesta, după implant.