Trei membri Iris părăsesc trupa. Printre ei, și Cristi Minculescu

Ultima actualizare:

    Trei membri Iris pleacă din trupă la sfârșitul lui august
Trei membri Iris pleacă din trupă la sfârșitul lui august

Solistul Cristi Minculescu, chitaristul Valter Popa şi basistul Doru Borobeică pleacă din trupa Iris. Mișcarea se va face la sfârșitul verii.

Formația va continua sub același nume, a anunțat Nelu Dumitrescu, toboșar și fondator, care-l mai are alături pe clăparul Relu Marin. Contactat de cei de la news.ro, Dumitrescu a anunțat că în curând va face public numele altor artiști care li se vor alătura

”Eu m-am tratat de cancer timp de şapte luni. După ce am venit din spital, mi-au întors spatele. Aşa se întâmplă de un an. În timpul ăsta, el (Cristi Minculescu, n.r.) i-a convins pe ceilalţi doi, Valter Popa şi Doru Borobeică, să îşi facă drumul lor. Eu o sa rămân cu Relu Marin. M-am zbătut toată viaţa şi am încercat. L-am primit cu braţele deschise înapoi, în condiţiile date de el - Cristi Minculescu & Iris -, dar să faci aşa ceva... Colegii, presa şi oamenii apropiaţi au dorit să fim din nou împreună. Mereu au fost probleme, dar asta se întâmplă peste tot şi se rezolvă. Acum el a făcut pasul ăsta. El a creat dezbinare în trupă. Iris merge mai departe. Vom lansa şi piese noi - pentru că tot el nu a vrut în perioada asta să compună. În septembrie vom lansa un single, iar la anul vom sărbători 40 de ani, pentru că, de ce să nu spun, nu a avut chef să se implice anul ăsta, când se împlineau”, a declarat Nelu Dumitrescu.

Iris a debutat în 1977, iar Cristi Minculescu s-a alăturat grupului în 1980. Acesta a mai plecat din trupă în 2012, in cauza unor neînţelegeri cu foştii săi colegi. S-a mutat în Germania, dar nu a renunţat la muzică. Ba chiar, în 2013, a format alături de Nuţu Olteanu, fostul său coleg din Iris, trupa Cristi Minculescu & Nuțu Olteanu Super Grup. S-a întors trei ani mai târziu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dan bittman peste jpg
Captură de ecran din 2026 03 31 la 19 12 44 jpg
alina eremia foto instagram png
megan fox instagram png
mihai morar facebook jpg
cub anca serea png
BeFunky collage   2026 03 31T143749 579 jpg
lena enache 00 00 56 431 png
image
image