Uite cum arată un meniu de soprană! Secretele Iannei Novac pentru siluetă și voce

Ultima actualizare:

    Ianna Novac
Ianna Novac

Frumoasa soprana Ianna Novac (37 de ani) se menţine într-o formă de invidiat după cele două naşteri. Ianna este mămica unei fetiţe de 8 ani, Erika, şi a unui super băieţel simpatic, Alexandru (2 ani). Artista a lansat recent cel mai nou videoclip al său, pentru piesa cu care este acum în promovare, “Uletai”, o arie din Opera „Prince Igor”.

Pentru că are un corp de sirenă, Ianna apare în noul său videoclip într-o ţinută îndrăzneaţă, care dă senzaţia că este aproape goală pe sub folia ce îi învăluie trupul. Este un videoclip de imagine, în care Ianna nu îşi demonstrează doar calităţile vocale, ci şi atuurile feminine cu care a fost înzestrată. 

Aşa că am fost curioşi să aflăm cum arată un meniu de soprană, iar Ianna ne-a povestit cum se hrăneşte o artistă ca ea.

“Sunt extrem de atentă la alimentaţia mea, adică mănânc cât se poate de sănătos, 3 mese obligatorii  pe zi,  plus una sau două gustări, în funcţie de ce şi cât îmi cere corpul. Ador să fac sport şi să am grijă de mine. Este important să ştim să ne hrănim, să ne hidratăm  şi să ne iubim corpul, templul nostru”, a povestit Ianna pentru Click! 

“Ce conţine un meniu de soprană, vă spun imediat! La mic dejun: 2 felii de pâine prăjită cu avocado şi roşii cherry. Prânzul constă în cărniţă de orice fel cu salată din frunze verzi, iar apoi servesc o gustare, cum ar fi piersici, fructele mele preferate. Cina este cu peşte cu o salată verde sau legume coapte”, a povestit pentru Click! Ianna Novac.


    Soprana este într-o formă fizică de invidiat
Soprana este într-o formă fizică de invidiat

 Tânăra soprană nu a apelat însă niciodată la trucuri pentru menţinerea vocii.  “Fiind în domeniu, ştiu foarte multe trucuri pentru voce, dar Slavă Domnului nu am apelat niciodată fiindcă nu am avut nevoie, însă singurul „truc” necesar pentru o viaţă lungă a unui cântăreţ este să deţină o tehnică vocală bine pusă la punct. Apa şi somnul sunt extrem de importante pentru voce, dar cea mai importantă este starea psihică, liniştea şi împlinirea”, a mai adăugat talentata artistă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Banner Dan Negru
colaj kim kardashian instagram png
banner ioana tufaru jpg
suleyman foto instagram png
nikola lauberova profimedia jpg
Andreea Răducan se împarte între familie și sport
 Mugurel Vrabete, basistul  trupei Holograf cunoscut în lumea muzicii ca un artist talentat și desăvârșit, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
image
image