Unde au chefuit Borcea şi Pelinel după cununie

Ultima actualizare:

    Valentina şi Cristi au ajuns la restaurant în jurul orei 19.00foto: Mihai Ionescu
Valentina şi Cristi au ajuns la restaurant în jurul orei 19.00foto: Mihai Ionescu

Au detonat bomba anului în showbiz după ce miercuri, 12 septembrie, au spus ”Da” la Starea Civilă din oraşul Voluntari, anunţând că aşteaptă şi gemeni. Cristi Borcea şi Valentina Pelinel ştiu să se menţină în centrul atenţiei, însă după cununie nu au epatat cu vreo petrecere de fiţe, ci s-au retras la un restaurant cu specific românesc.

Cristi Borcea (48 ani) şi Valentina Pelinel (37 ani) sunt în al nouălea cer. Ei au decis să facă pasul cel mare, la doar două luni de când omul de afaceri a fost eliberat condiţionat din penitenciar (n.r. 2 iulie), şi s-au prezentat, emoţionaţi, la Starea Civilă din oraşul Voluntari, unde au spus un hotărât ”Da”. Mai mult, blondina a dezvăluit că este însărcinată, însă nu cu un singur copil, ci cu gemeni. Fostul dinamovist va ajunge, astfel, tată de 9 copii, un record absolut în lumea mondenă autohtonă.


    foto: Mihai Ionescu
foto: Mihai Ionescu

După cununia civilă, însurăţeii, familia şi câţiva apropiaţi s-au retras la un restaurant celebru din zona Străuleşti, “Doi cocoşi”, renumit pentru mâncărurile tradiţionale româneşti. Fotoreporterii Click! i-au surprins la local, în jurul orei 19.00, cei doi având acelaşi zâmbet pe buze, ca la Starea Civilă, însă statut diferit: căsătoriţi cu acte. Relaxaţi, cei doi soţi au făcut fotografii pentru albumul lor, de care cel mai probabil peste ani îşi vor aduce aminte cu drag. Valentina şi-a invitat sora şi mai multe prietene la petrecere şi a chefuit alături de ele până târziu în noapte.  


    Valentina Pelinel şi Cristian Borcea s-au distrat copios în compania prietenilor apropiaţiFoto: arhivă personală
Valentina Pelinel şi Cristian Borcea s-au distrat copios în compania prietenilor apropiaţiFoto: arhivă personală

Azi, 13 septembrie, Valentina Pelinel şi Cristi Borcea au luat drumul Turciei, în Bodrum, pentru o săptămână de miere, timp în care fostul dinamovist va îmbina utilul cu plăcutul şi îşi va trata problemele de sănătate la psihiatru şi la psiholog.

Valentina Pelinel şi Cristian Borcea s-au distrat copios în compania prietenilor apropiaţi
Valentina Pelinel şi Cristian Borcea s-au distrat copios în compania prietenilor apropiaţi


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Leacul Gherghinei Stancu jpg
temisan jpg
banner copii vedetelor png
banner claudia pavel cream png
alina puscas instagram jpg
kylie jenner costum baie roz jpg
banner andreea popescu jpg
banner irinel columbeanu png
image
image