Unde petrec mirii anului 2025 primele Sărbători de Iarnă? Dinu și soția muncesc de Revelion: „Împreună, pe scenă”. Ce surpriză îi pregătește însă Mihai Albu nevestei medic?
Anul acesta a fost unul plin de emoții pentru designerul Mihai Albu, dar și pentru solistul Dinu Maxer, care au renunțat la burlăcie. Pe 23 mai 2025, Mihai Albu și-a unit destinele cu doctorița Elena Nechifor, chirurg cardiovascular, de profesie. Iar pe 31 mai 2025, Dinu Maxer s-a însurat cu actrița Magdalena Chihaia. Am aflat unde vor petrece, primele Sărbători de Iarnă, celebrele cupluri, în calitate de soț și soție.







Mihai Albu: „Soția mi-a preluat numele de familie”
Mihai Albu, vestitul designer de încălțăminte, al cărui nume figurează și în Cartea Recordurilor, cu pantofii cu cele mai înalte tocuri din lume, de 37 cm, și-a oficializat relația, în 2025, cu Elena Nechifor. Foarte multe persoane s-au întrebat oare cum s-a semnat ea, în acte? I-a preluat sau nu numele de familie, pe care îl poartă, în continuare, și fosta lui soție, Iulia Albu? Mihai Albu a elucidat misterul:
„S-a semnat cu Elena Albu, m-am bucurat, așa a dorit, să preia numele meu de familie. Pe soția mea o cheamă Elena Albu. Elena este adevărata doamnă Albu!”, ne-a declarat Mihai Albu, exclusiv pentru Click!
„De Crăciun, vom petrece acasă, cu fetele noastre”
Cum vor petrece primele Sărbători de Iarnă, ca soț și soție?
„De Crăciun, soția mea va fi liberă, nu va avea gardă la spital, așa că vom pregăti masa tradițională, cu bunătăți, am și câteva cadouri-surpriză pentru Elena, pentru fiica ei și pentru fiica mea, Mikaela. Vom sta în liniște, acasă, lângă brad, vom asculta colinde.
Iar de Revelion, vom mai vedea, poate că vom ieși cu prietenii, la o masă, dacă soția mea va avea liber. Încă nu am stabilit exact”, ne-a spus Mihai Albu, exclusiv pentru Click!
Magdalena Chihaia Maxer: „Eu și Dinu vom fi împreună, pe scenă!”
Și Dinu Maxer, solistul trupei AXXA, a renunțat, anul acesta, la burlăcie, după divorțul de Deea Maxer, căsătorindu-se, într-un cadru romantic, cu actrița Magdalena Chihaia. Ea ne-a dezvăluit cum vor petrece, ca soț și soție, primele Sărbători de Iarnă:
„În acest an, de Revelion, pentru prima dată avem eveniment împreună, la Cocoșu Roșu. Suntem foarte fericiți că vom începe împreună anul, așa cum ne place nouă, pe scenă. De Crăciun, nu știm încă ce facem. Oricum, orice am face va fi frumos pentru că suntem amândoi. Anul acesta sărbătorim ca soț și soție și Crăciunul și Revelionul”, ne-a declarat ea, exclusiv pentru Click!
Ei colaborează și în spectacolele de teatru
Până atunci, ambii au o perioadă încărcată, pe plan profesional:
„Ne bucurăm de public în spectacolele pe care le avem împreună: cabaretul „Les Folies de la Nuit” și în super comedia „Crimă la cină” (care a prins un aer fresh, de când cântă Dinu la pian, piesă care a împlinit anul acesta 14 ani).
Eu mai am și alte spectacole, care au priză la public, cum ar fi comedia „Cealaltă soție”, care se joacă, atât la Teatrul Roșu, din București, cât și prin țară, și „Un taxi numit dorință”, care se joacă la Teatrul Restaurant Elisabeta. Două piese cu care mă mândresc.
Premiere, înainte de Revelion
Mai joc, de asemenea, și în „Ia-le banii!”, la Sala Luceafărul, și în „Gunoierul”, la Teatrul Roșu, spectacole regizate de Răzvan Oprea, respectiv Daniel Haralambie. Premierele de anul acesta nu se opresc aici.
Pe 27 decembrie 2025, avem dublă premieră cu spectacolele „Cei 4 super eroi și Ileana Cosânzeana” și „Scrooge și cele trei fantome”, produse, scrise și regizate de mine. Coloana sonoră, de la aceste spectacole și de la celelalte producții ale mele, din acest an, este realizata de Dinu”.



































