Unde petrece Andreea Esca de Paşte. Ştirista s-a amuzat pe seama copiilor
Andreea Esca sărbătoreşte întotdeauna Paştele alături de cei dragi, într-o atmosfera specială, iar anul acesta a ales să plece departe de casă cu toţi ai ei. Prezentatoarea Pro Tv şi-a luat soţul şi copiii şi au ajuns într-o destinaţie însorită. Chiar dacă nu se află în ţară, vedeta a respectat tradiţia şi a mers la biserică ca să ia lumina sfântă.
Andreea Esca ţine foarte mult la tradiţii şi sărbătorile în familie sunt cele mai importante pentru ea. Vedeta tv a mărturisit că nu se ocupă ea de pregătirile pentru masa festivă, iar anul acesta cu atât mai puţin, cu cât a ales Grecia ca destinaţie pentru a sărbători Paştele, unde s-a cazat la o vilă plină de verdeaţă.
Ştirista a îmbinat tradiţiile noastre cu cele din Franţa, iar în prima zi de Paşte, s-a amuzat pe seama Alexiei şi a lui Aris, cei doi copii pe care îi are cu omul de afaceri francez Alexandre Eram, şi i-a filmat în timp ce aceştia îşi căutau darurile lăsate de Iepuraş pe terasa plină de flori.
În țările din vestul Europei, copiii caută ouă de ciocolată ascunse de iepurașul de Paște prin casă sau prin grădină. Pomii fructiferi sunt împodobiți cu ouă de lemn divers colorate. Coloniștii germani au adus aces obicei și în Statele Unite ale Americii în jurul anului 1700.