Unde va fi depus sicriul cu trupul neînsufleţit al Tamarei Buciuceanu Botez

Ultima actualizare:

    Tamara Buciuceanu-Botez împlinise 90 de ani pe 10 augustfoto: Mediafax
Tamara Buciuceanu-Botez împlinise 90 de ani pe 10 augustfoto: Mediafax

După ce au circulat mai multe informaţii privind locul de unde cei care au iubit-o pe Tamara Buciuceanu îşi pot lua rămas bun de la regretata actriţă, se pare că familia a decis ca sicriul cu trupul neînsufleţit să fie depus la Teatrul Bulandra din Capitală. Acest lucru se va întâmpla joi (17 octombrie), la Sala Toma Caragiu. Detaliile despre înmormântare vor fi făcute publice, ulterior. Din ceea ce se ştie până acum, Tamara Buciuceanu Botez avea un loc de veci la cimitirul Sfânta Vineri.

Tamara Buciuceanu Botez a murit marți, la Spitalul Elias din Capitală, au precizat reprezentanții unității spitalicești, după ce a acuyat grave probleme cardiace. Actrița era internată de la începutul lunii octombrie, iar, în ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase. marţi, a fost intubată şi ventilată mecanic, iar câteva ore mai târziu a pierdut lupta pentru viaţă.   

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, și a frecventat cursurile Institutului de Teatru "Vasile Alecsandri" din Iași, între anii 1948 și 1951. În cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu, și a absolvit în anul 1952. În anul 1962, s-a căsătorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996.

Tamara Buciuceanu Botez, carieră în teatru şi televiziune

Tamara Buciuceanu rămâne una dintre legendele teatrului de comedie și a jucat în peste 25 de filme, printre care se numără "Titanic vals", din 1964, "Anecdota", lansat în 1972, "Domnișoara Nastasia", din 1976, "Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii", din 1979, "Alo, aterizează străbunica!...", din 1981, "De ce trag clopotele, Mitică?", "Declarație de dragoste", lansat în 1985, "Cuibul de viespi", din 1986, "Nunta mută", lansat în 2008.

Totodată, a interpretat roluri pe scenele marilor teatre din Capitală, precum Odeon, Bulandra, Național și Comedie. Printre piesele în care a interpretat roluri emblematice se numără "Dimineață pierdută", "Romeo și Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Doctor fără voie", "Așteptând la arlechin", "Domnișoara Nastasia", "Mamouret" și "Cumetrele".

Mai mult decât atât, Tamara Buciuceanu i-a dat glas personajului Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

Cariera din teatru a fost dublată de cea din televiziune, Tamara Buciuceanu realizând apariții memorabile, incluse în programele de divertisment. Totodată, a apărut în două episoade din serialul "Toate pânzele sus", regizat de Mircea Mureșan și lansat în luna martie a anului 1977.

Citeşte şi:

Curg mesaje și lacrimi pentru Tamara Buciuceanu. Ștefan Bănică, profund afectat: «Drum lin, tanti Tama»

Tamara Buciuceanu-Botez: «Am fost o femeie de casă, gospodină! Soțul meu mi-a înțeles cariera»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net