UPDATE Dan Teodorescu de la „Taxi” îi răspunde în versuri lui Bittman? „Ţara e plină de proşti”

Ultima actualizare:

    Dan Teodorescu, mesaj ironic pentru BittmanFoto: Facebook
Dan Teodorescu, mesaj ironic pentru BittmanFoto: Facebook

După ce cântărețul Dan Bittman a făcut câteva declarații controversate în cadrul unui interviu recent, venite pe fondul pandemiei de coronavirus, colegul său de breaslă, solistul trupei „Taxi”, face pe Facebook o „morală” așa cum știe el mai bine: în versuri.

Solistul de la Holograf a declarat, printre altele, că nu își mai dorește să trăiască în pandemie, cu atâtea restricții și că pune la îndoială statisticile autorităților în legătură cu COVID-19. 

„Numărul e scos din burtă. Testări se fac, dar sunt adunate și acelea. În primul rând e miza să există starea asta în care se pot achiziționa tot felul de drăcii fără licitație, și poliția e mulțumită că e lumea liniștită. Unii stau acasă, primesc o parte din salariu”, a spus acesta. 

„E vorba și de sălile de spectacol, dacă atât de tare ne protejează masca, de ce nu îi lași să vină cu mască la concerte? Am gura spurcată și îmi permit să spun orice. Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu”, a adăugat Bittman. Coincidență sau nu, imediat după această atitudine a lui Bittman, Dan Teodorescu publică pe Facebook o "urecheală" în versuri pentru cei care iau în derâdere recomandările autorităților.

„Eşti deştept şi ştii că nu-i nicio pandemie;

Morții sunt făcuți din pix, la mişto, se ştie.Dar problema e că nu-s toți deştepți ca tine.Ţara e plină de proşti (foarte proşti) ca mine.De-asta te rugăm, în cor, să porți şi tu mască.Ce să-i faci, atâta poate mintea noastră flască.Dar dacă tot eşti deştept, hai, mă, fii şi bun!Mai ales că nu e mult până la Crăciun.Fă o faptă bună, pentru proşti, de sărbători:Poartă mască! Îți vom fi recunoscători.De vei fi privit, de un alt deştept, cu silă,Zi-i că te-a rugat un prost şi că ți-a fost milă.Nu-ncerca să ne explici, că e inutil;Suntem proşti; nu merge nici direct, nici subtil.Nu te mai certa cu noi, că te afectează.Pân' la urmă, ştii cum e: cel deştept cedează.”

UPDATE: Dan Teodorescu a revenit pe Facebook și a explicat că poezia nu este dedicată special lui Bittman, ci tuturor celor care încalcă regulile. "Poezia este dedicată tuturor celor care nu poartă mască. Dacă ar fi fost dedicată strict domnului Bittman aş fi avut grijă să nu existe niciun echivoc. Când atac pe cineva o fac foarte clar, cu nume şi prenume", scris solistul de la Taxi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Mihai Albu
Cristina Cioran s-a mobilizat! Cât a slăbit vedeta după a doua sarcină și la ce dietă a recurs din nou!
banner dinu maxer jpg
Radu Beligan
Imagini de colecţie - Florin Bogardo alături de soţia sa Stela Enache Foto FB Florin Bogardo - in memoriam
deea, dinu maxer si magdalena chihaia jpg
florin dumitrescu colaj facebook jpg
Gică Petrescu, Cezarina, foto arhivă  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net