Valentina Pelinel este însărcinată din nou cu Borcea?

Ultima actualizare:

    Milan este al șaptelea copil al lui Cristi. Valentina a devenit mămică în urmă cu doi ani
Milan este al șaptelea copil al lui Cristi. Valentina a devenit mămică în urmă cu doi ani

Nu ar fi nici o surpriză să aflăm că milionarul Borcea va fi tată a opta oară, deoarece se ştie că acesta îşi doreşte cât mai mulţi moştenitori. Are deja 7, dar se pare că iubita sa, Valentina Pelinel, este din nou însărcinată. Surse din anturajul blondinei au povestit pentru Click! că vacanţele romantice pe care le-a avut cu Borcea după ce acesta a ieşit din puşcărie şi-au făcut „efectul”.

Se iubesc de cinci ani, iar de pe 2 iulie şi-au dezlănţuit sentimentele. Şi asta pentru că atunci Cristi Borcea (48 de ani) a fost eliberat din închisoare şi a putut să-şi arate dragostea faţă de Valentina Pelinel (37 de ani). De două luni au altă viaţă, porumbeii s-au bucurat de timpul petrecut împreună şi şi-au făcut cadou trei vacanţe în care au plecat fără băieţelul lor Milan (2 ani).

”Crezi că nu mi-a fost dor să dorm şi eu aşa îmbrăţişată? Oriunde, dar în braţe. (..) Am avut şi două, chiar trei vacanţe fără Milan. A fost prima oară când am plecat fără el. Aveam şi noi nevoie să fim doar noi doi. La momentul potrivit o să fie şi nunta,  nu e nici un secret. O să anunţăm. E ceva frumos”, a mărturisit Valentina Pelinel, pentru Dan Capatos, la Antena 1. Însă anunţul nunţii s-ar putea să vină la pachet cu o altă veste interesantă. Şi anume aceea că cei doi vor deveni părinţi în primăvara anului viitor, pentru că Valentina Pelinel se pare că ar fi însărcinată din nou cu Borcea. Prietenele sale ştiu despre momentele pe care celebrul cuplu le-a trăit, iar unele dintre ele au scăpat ”porumbelul” şi au făcut dezvăluiri pentru Click!

2 iulie a fost data  eliberării, dar și data  în care au apărut oficial  ca și un cuplu. Vali și  Cristi s-au sărutat cu foc
2 iulie a fost data eliberării, dar și data în care au apărut oficial ca și un cuplu. Vali și Cristi s-au sărutat cu foc

”Valentina nu vrea să vorbească despre asta. Îşi doreşte foarte mult să îi facă o surioară lui Milan. Deocamdată aşteaptă nişte analize şi va confirma ea dacă este cazul. Cel mai bine ar fi să vorbească ea despre aceste momente, nu prietenii”, a declarat pentru Click! una dintre cele mai bune prietene ale vedetei. Nu ar fi nici un secret faptul că viitoarea doamnă Borcea îşi mai doreşte un moştenitor, chiar ea şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a deveni din nou mamă. Cât despre Cristi, iubitul ei, este cunoscută iubirea lui atât pentru sexul frumos, dar şi pentru copilaşi. Acesta ar fi al optulea său moştenitor, iar gestul lui nu ar mai surprinde pe nimeni, nici măcar pe naşul Gigi Becali.

«Valentina  așteaptă analizele»

”Eu nu ştiu dacă mai vrea copil. La Cristi niciodată nu ştii la ce să te aştepţi. Ce are el în cap, ştie doar el”, a spus la un moment dat latifundiarul din Pipera. În plus, într-o asemenea atmosferă şi înconjurat de copii, fostul acţionar dinamovist s-ar putea lecui de problemele psihice, astfel încât să nu mai fie nevoit să meargă la terapie psihiatrică în Geneva. ”Visez şi acum şobolani, eu am de făcut controalele la psihiatrie, la psiholog. Trebuie să merg la clinică în Geneva. Nu mi-a fost deloc uşor, am luat medicamente psihotrope”,  a spus Borcea după ce a fost eliberat.

Are 7 copii cu 4 femei

Patrick Borcea este cel mai mare dintre moștenitori și are 20 de ani
Patrick Borcea este cel mai mare dintre moștenitori și are 20 de ani

Cristi Borcea are acum 7 copii, cu vârste între 20 de ani şi 2 ani. Prima soţie, Mihaela Borcea, i-a dăruit 3 copii:  Patrick (20 de ani) şi gemenii Antonia şi Angelo (14 ani. A doua soţie, Alina Vidican, i-a dăruit doi copii, pe George Alexandru (6 ani) şi Gloria (4 ani). Cristi Borcea a avut o relaţie şi cu avocata Simona Voiculescu, cu care are o fetiţă, Carolyn (11 ani). Cel mai mic copil este băieţelul lui şi al Valentinei Pelinel, Milan Cristian (2 ani). Cristi Borcea are grijă de toţi cei 7 copii, pe care îi vede frecvent şi cărora le asigură tot ce este necesar.

Borcea a fost eliberat pe 2 iulie

Cristi Borcea a fost închis din martie 2014, fiind condamnat în «Dosarul Transferurilor». Alături de el au fost trimişi după gratii şi Ioan Becali - şase ani şi patru luni, Victor Becali - patru ani şi opt luni, George Copos - trei ani şi opt luni, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu - câte trei ani şi patru luni, şi Gică Popescu - trei ani, o lună şi zece zile. Cristi Borcea a fost eliberat pe 2 iulie, anul acesta după ce a ispăşit o pedeapsă de 4 ani şi 3 luni.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
 Pentru Andreea Marin nu există nu se poate și acesta este motto-ul după care vedeta se ghidează mereu în viața ei
banner helmut duckadam png
image png
Banner Gheorghe Turda
sorin bontea instagram jpg
banner adda png
image
actualitate.net
image
actualitate.net