Valeria de Monaco, disperată în Franţa: "Nu ştiu dacă mai trăieşte!"


    Valeria de Monaco nu are probleme doar cu copilul foto: arhiva personală
Valeria de Monaco nu are probleme doar cu copilul foto: arhiva personală

Ghinioanele parcă se ţin lanţ de Valeria de Monaco, posesoarea celor mai mari silicoane din showbiz. Blonda stă de mai bine de şapte luni numai prin spitale cu fiul ei, care s-a îmbolnăvit grav după ce a contractat un virus periculos şi mai multe bacterii din România, iar acum femeia a ajuns iar la capătul puterilor. De data aceasta, căţelul lui Luca se zbate între viaţă şi moarte, iar problemele lui au început imediat ce a ajuns în Franţa, în urmă cu doar câteva zile.

Nu era suficient că fiul ei, Luca, este în grija medicilor care se ocupă de recuperarea lui, acum şi căţelul copilului, un buldog francez, a ajuns pe mâna veterinarilor. Totul a început în urmă cu doar câteva zile, când blonda a vrut să-i facă o surpriză băieţelului şi să-i aducă din România animalul de companie. Totul s-a schimbat brusc imediat că animalul de companie a ajus în Franţa. De câteva zile starea de sănătatea a patrupedului s-a deteriorat vizibil, iar Valeria a apelat la veterinari.

Valeria i-a dus căţelul băieţelului special în Franţa, dar patrupedul s-a îmbolnăvit
Valeria i-a dus căţelul băieţelului special în Franţa, dar patrupedul s-a îmbolnăvit

"Medicii francezi m-au sfătuit să-i aduc copilului căţelul din România pentru că recuperarea ar putea fi mult mai uşoară dacă el ar avea acces la animalul lui de companie. Înainte să plec din România, i-am făcut paşaport, i-am luat cuşcă specială pentru transport şi am trecut pe la veterinar, care i-a făcut vaccinurile şi l-a deparazitat. A primit şi vitamine. La scurt timp după acestă vizită, câinele a început să se simtă rău. A refuzat apa şi mâncarea, a început să vomite, aşa că l-am dus la doctor, aici în Franţa, care l-a pus pe perfuzii ca să-l hidrateze. Acum, veterinarul m-a anunţat că are o bacterie care îi pune în pericol viaţa. Nu ştiu dacă mai trăieşte! Sunt devastată. Căţelul l-am adus special pentru aniversarea de zece ani a lui Luca din acest weekend. Nu vreau să-mi imaginez ce se poate întâmpla cu el. Luca este foarte ataşat de el. Când l-am luat a stat 24 de ore să-i caute un nume potrivit. Nu pot să cred că şi buldogul a luat o bacterie din România. Asta e prea de tot!", a declarat Valeria de Monaco pentru Click!     

Luca face progrese de la o zi la alta

Aflat la un centru de recuperare în Franţa de o lună, Luca îi uimeşte pe medici cu ritmul alert în care se recuperează. Face progrese de la o zi la alta şi poate părăsi centrul ori de câte ori părinţii vor să-l plimbe prin împrejurimi. În weeklend-uri, Luca poate sta acasă, pentru că medicii francezi nu i-au descoperit leucemia cu care a fost diagnosticat în România. "Analizele sunt în continuare bune. Luca are la centru un program foarte încărcat. Se lucrează mult pe întărirea musculaturii, pentru că el s-a aflat aproape două luni în comă şi nu s-a ridicat din pat. Ultimele investigaţii ne dau speranţe mari, iar, cu ajutorul lui Dumnezeu, Luca îşi poate reveni", a mai spus Valeria pentru Click!    

avalansa cabana capra FOTO IPJ Arges jpg
mihai voropchievici 1 jpeg
FotoJet (9) jpg
Dieta - alimente sanatoase - peste - nuci  fructe - legume FOTO Shutterstock
horoscop 18 noiembrie jpg
Lucianna Vagneti Lucianna Vagneti jpeg
monica belluci si deva
Robert Moscalu jpeg
image
image
image
image
image
image
oana roman marius elisei
FotoJet (8) jpg
cub nicoleta voicu png
FotoJet (3) jpg
cub paula iorga 2 png
 Constantin Enceanu este topit după nepoții săi