Valeria de Monaco: "Medicii români ştiau că Luca a luat bacteria ucigaşă din spital!"
Numai în pielea Valeriei de Monaco să nu fii! Femeia, care şi-a transferat fiul pe cheltuiala ei în Franţa, la un spital de urgenţă, se roagă continuu pentru ca Luca să redevină copilul vesel care era. De mai bine de două săptămâni de când se află în străinătate, medicii încearcă să-l aducă pe linia de plutire, însă bacteria pe care Luca ar fi luat-o din spitalul din România este greu de învins.
"Bombardat" cu antibiotice în România, trupul firav al lui Luca nu poate să învingă nici în străinătate bacteria pe care ar fi luat-o din spital, iar mama lui este disperată. În Franţa, băieţelul de nouă ani al Valeriei, a început să facă progrese, să deschidă ochii, să tuşească şi să caşte, dar şi să mişte mânuţele, însă este în continuare dependent de aparatele cu care respiră pentru că nu poate face încă acest lucru singur. Copilul a fost adus în comă după ce a fost diagnosticat cu leucemie acută, însă medicii francezi i-au anunţat pe părinţii băieţelului că acesta ar fi luat o bacterie deosebit de periculoasă de pe sonda urinară, care acum este încă o barieră în lupta lui pentru a trăi. Cu alte cuvinte, copilul ar fi luat o infecţie nosocomială din spital, pe care medicii români deşi au tratat-o, se feresc să vorbească despre ea.
Luca a luat bacteria de pe sonda urinară
Conştientă că viaţa micuţului atârnă de un fir de aţă, Valeria este dispusă să-şi mute copilul la un centru de neurologie care îi poate asigura o recuperare în următoarea perioadă. "De când am ajuns în Franţa, starea copilului s-a îmbunătăţit. Pot spune că a făcut progrese. Are o culoare frumoasă în obraji, are simţuri şi asta mă bucură enorm. Medicii vor însă să îl detubeze, dar nu mi-au dat nicio garanţie că dacă fac acest lucru Luca va trăi. Este posibil ca el să nu poată să respire singur. Eu nu vreau să-mi pierd copilul şi îl vreau aşa cum e. Mi-au spus că este posibil ca el să nu mai vadă, să nu mai poate să mânânce singur şi nici să meargă, dar eu vreau să-l duc la un centru special de recuperare.
Din păcate, ceea ce îi face pe medici să fie rezervaţi şi aici este o bacterie extrem de periculoasă care în general rezistă la mai toate antibioticele. La el a fost luată de pe sonda urinară, care nu a mai fost schimbată de o lună şi jumătate, în România. Aici i s-a pus scutec şi este spălat de două ori pe zi. Microbul pe care el în are (n.r. acinetobacter baumannii este una dintre principalele cauze de mortalitate la pacienţii aflaţi în stare critică în spitale, în special în secţiile de terapie intensivă) se află în corpul lui, iar medicii români ştiau că a luat bacteria ucigaşă din spital şi eu am dovezi.
L-au tratat cu un antibiotic specific (n.r. colistin), pe care eu l-am văzut în medicamentaţia copilului şi în fişa lui, dar niciodată nu mi-au spus că el a luat asta din spital. Nu au recunoscut nimic şi ascund în continuare cu bună ştiinţă, deşi şi alţii s-ar putea îmbolnăvi. Nu îmi vine să cred că băiatul meu a venit cu leucemie şi a plecat cu encefalită herpetică şi a luat această bacterie care face ravagii în copul lui.
Acum îmi explic de ce aici medicii care intră la el vin îmbrăcaţi de parcă sunt cosmonauţi", ne-a spus îndurerată Valeria.
Medicii români neagă acuzaţiile
Medicii care l-au tratat pe Luca susţin însă că băieţelul a venit în stare gravă, iar boala lui s-a agravat de la o zi la alta, iar acest lucru nu ar avea nicio legătură cu acuzaţiile în privinţa igienei precare lansate de Valeria. Ei i-au dat şanse mici de supravieţuire, ceea ce au făcut-o pe femeia de afaceri să închirieze un avion medical pentru a-l transporta în Franţa. "Dezinfectarea saloanelor şi a toaletelor se face cu rigurozitate în mod constant, conform unui orar bine stabilit, precum şi ori de câte ori este nevoie. Astfel, conform raportului privind activitatea de prevenire şi supraveghere a infecţiilor nosocomiale în trimestrul I, 2016, nu a existat niciun caz de acest fel în Secţia Padiatrie I", au transmit reprezentaţii Institutului Clinic Fundeni într-o informare oficială emisă la cerinţa reporterilor Click!