Vedete cu nasul mare care s-au umplut de parale

Ultima actualizare:

    Rică Răducanu, Alexandra Stan, Lidia Buble, Radu Beligan, Dorian Popa, Silviu Biriş,  Vasile Muraru şi Mitică Popescu au ajuns mari vedete, chiar dacă seamănă cu Pinocchio
Rică Răducanu, Alexandra Stan, Lidia Buble, Radu Beligan, Dorian Popa, Silviu Biriş, Vasile Muraru şi Mitică Popescu au ajuns mari vedete, chiar dacă seamănă cu Pinocchio

S-au temut că nu o să ajungă vedete, din cauza nasului proeminent, însă talentul şi şarmul nativ i-au ajutat să apară pe afişe. Dacă Ştefan Hruşcă şi Andreea Tonciu, poreclită şi “Bârnă” sau ”Năsoasa”, au scos câte 3.500 de euro pentru a intra în reparaţii capitale, alţii, mai mândri ori mai fricoşi de fel, susţin că tocmai acest defect fizic le-a sporit popularitatea.

Vasile Muraru (59 de ani) susţine că nu a avut nasul atât de mare, ci că a căpătat proporţii după un accident la săniuş, când s-a lovit de blatul saniei. Dacă acum actorul nu mai dă importanţă, în tinereţe, Vasile Muraru se ruşina cu “bârna” lui. Mai ales atunci când ieşea cu vreo fată. “Mi-am ascuns nasul. Mai puneam mâna pe faţă, pe nas, mă făceam că gândesc. Acum face parte din personaj”, a declarat Vasile Muraru la Antena Stars.

Cât o priveşte pe Alexandra Stan (26 de ani), solistă de talie internaţională, cu fani în toate colţurile lumii, are un nas care nu o avantajează.

Încă n-a trecut pe cabinetul chirurgului estetician şi preferă să facă mici retuşuri cu ajutorul machiajului. Pe lista celor care se văd frumoşi în oglindă, deşi nu-s perfecţi, se numără actorul Silviu Biriş (41 de ani). “Năsoşii au un farmec nebun. Femeile au fost mereu atrase de profilul meu, iar regizorii m-au distribuit în spectacole sau filme. Florin Zamfirescu mi-a spus la o repetiţie «tu, cu nasul ăsta, o să faci bani mulţi», iar soţia mea mi-a mărturisit după un an de căsnicie că nu şi-a dat seama că am nasul atât de mare. Atât de îndrăgostită a fost de mine!”, a declarat actorul, pentru Click!

Dorian Popa (27 de ani) face haz de necaz şi chiar a lansat, pe contul său de Facebook, un anunţ: “Vând nas bărbaţi, producţie august ’88, purtat, dar foarte îngrijit, fără accidente serioase (numai zgârieturi de rutină), proaspăt vopsit «pe maro» la solar (iniţial bej/alb). Accept şi variante +/- diferenţa, numai cu modele mai «pe finuţ»”. Îl bate gândul să se opereze, dar amână momentul, de teamă. Fostul mare portar al Rapidului, Rică Răducanu (69 de ani), a avut mereu un of: “Întotdeauna mi-am dorit nasul mai drept şi ochii albaştri”. Iată însă că abia în 2010 a suferit o mică intervenţie chirurgicală, dar nu de micşorare a nasului, ci doar pentru a rezolva problemele de respiraţie: ”Riscam să mor în somn, aşa că m-am operat”, ne-a spus acesta.  Cât o priveşte pe cântăreaţa Lidia Buble (22 de ani), ea chiar nu se cramponează de felul în care arată: “Am fost contactată de numeroase clinici pentru a-mi opera nasul. Aşa cum le-am transmis şi lor, vă spun tuturor că nu voi face niciodată operaţie la nas. Eu aşa sunt înzestrată de la Bunul Dumnezeu, iar cu nasul ăsta mare reuşesc oricând şi oriunde. Viaţa este frumoasă şi aşa! Îmi iubesc nasul, are personalitatea lui, mă reprezintă în totalitate”, ne-a spus Lidia.

Iar Mitică Popescu (78 de ani) şi Radu Beligan (97 de ani), cei doi monştri ai scenei româneşti, nici că s-au sinchisit că au un profil proeminent, dimpotrivă, în cariera lor au primit sute de roluri, atât în filme, cât şi în piese de teatru, fiind iubiţi cu patimă de femei. În plus, în tinereţea lor, nici nu se auzise pe la noi de operaţii estetice. 

Ei au scos din buzunar 3.500 € pentru operaţie

Pe vremea când făcea furori în spectacolele Cenaclului Flacăra, Ştefan Hruşcă (58 de ani) era un tânăr rebel cu plete şi un nas coroiat, pe care însă l-a “reparat” în cabinetul unui chirurg estetician din Canada, în 1991, când s-a stabilit în această ţară. Astfel, Ştefan Hruşcă a fost printre primii artişti de la noi care au apelat la chirurgia estetică pentru remodelarea nasului. Deşi diferenţele sunt vizibile, el n-a dorit niciodată să comenteze pe marginea acestui subiect delicat. Sătulă să se tot facă glume pe seama ei, Andreea Tonciu (29 de ani) şi-a luat inima în dinţi, anul trecut, şi a decis să facă o operaţie de micşorare a “nănăului”.

Deşi susţinea sus şi tare că ea se plăcea cu nasul mare, care, argumenta ea, făcea parte din şarmul ei şi o deosebea de divele operate din showbiz, într-un final bruneta a zburat în Turcia pentru a şi-l reteza pe 3.500 €. “Fac această schimbare în primul rând pentru mine, şi în al doilea rând pentru familia mea”, a zis ea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net