Vedetele au ieşit la dieta de primăvară
S-a încălzit binişor afară, deci a venit vremea să ieşim la terase. Aşa au făcut şi unele vedete care s-au distrat, în weekendul care tocmai a trecut, la un pahar de vin şi un mizilic, în tricouri. Meteorologii spun că de 8 Martie şi doamnele vor avea motiv de petrecere pentru că vor fi 20 de grade.
Bucuraţi-vă de soare! Avem parte de o primăvară timpurie, iar terasele au început să fie pline. Şi vedetele s-au bucurat de vremea frumoasă de duminică, dându-şi întâlnire, la ”una mică”, pe o terasă din Centrul Vechi din Capitală.
”La dietă cu băieţii… de primăvară!”, a scris cântăreţul Tavi Colen (48 de ani), în dreptul fotografiei în care apare, alături de el, şi Dan Bittman (56 de ani), solistul trupei Holograf. Nu putea lipsi din decor nici Cătălin Scărlătescu (47 de ani), celebrul bucătar de la ”Chefi la cuţite” (Antena 1), devenit spaima concurenţilor.
Dacă, pe vremuri, Cătălin îşi umplea farfuria cu mâncare, iată că, de când a slăbit 52 de kilograme, el preferă mai degrabă un şpriţ, decât o friptură cu sos picant. Meteorologii ANM spun că astăzi şi mâine, temperaturile vor coborî uşor, dar vineri, de 8 Martie, va fi cald în toată ţara.
Termometrele vor înregistra 20 de grade la orele prânzului în toată ţara. De Ziua femeii, la munte vor fi 10 grade. Vor fi condiţii de ploi slabe şi trecătoare astăzi, apoi după 9 martie.
Din păcate, din 9 martie, temperaturile vor reveni treptat la valori normale pentru această perioadă, adică 10–12 grade. Tot din 9 martie, până pe 17 martie, vor fi condiţii de ploi slabe, trecătoare. În Capitală, de 8 Martie, sunt prognozate în jur de 21 de grade, dar din 10 martie, valorile vor coborî treptat până la 14 grade.