VIDEO Blonda din Rusia cu picioare lungi l-a zăpăcit pe Florin Călinescu: „E pentru prima oară când văd porumbelul păcii”
Moment spectaculos pe scena de la Românii au talent luni seară, 15 martie, când o dansatoare blondă din Rusia a stârnit numai reacții de admirație pentru sexul frumos din partea celor prezenți în platou.
Marina Grigoreva, în vârstă de 32 de ani, din Rusia, s-a urcat pe scenă îmbărcată într-un body sexy din dantelă și o pereche de tocuri extrem de înalte, folosite cu precădere de dansatoarele la bară.
Marina Grigoreva, dans spectaculos la bară
Blonda și-a prezentat toate atuurile în timpul momentului său, însă și înainte de a începe numărul, aceasta a stârnit admirație, ieșind în evidență în special picioarele ei lungi și bine lucrate.
Smiley „a leșinat” de pe scaunul de jurat încă de cum Marina și-a făcut apariția. Numărul său de dans a fost plin de mișcări lascive, așa cum era de așteptat, însă rusoaica își susținea cu agilitate și forță și exercițiile la bară, ajutată de musculatura lucrată. „Sunt frumoasă și îmi place când mă privește lumea”, a declarat aceasta ulterior.
Jurații au fost de acord cu ea și i-au oferit 4 de „Da”, însă comentariul lui Florin Călinescu a fost cel care a făcut deliciul publicului. „De mic copil m-am întrebat cum arată porumbelul păcii. E pentru prima oară în viața mea când am văzut porumbelul păcii”, a spus acesta.