VIDEO EXCLUSIV Detalii incredibile despre Naguale, rivalul lui Smiley. Povestea vieţii lui te va lăsa fără cuvinte!
Click îţi prezintă în exclusivitate povestea lui Naguale, omul din spatele Kazibo Music, casa de producţie "responsabilă" de multe hituri pe care le-ai ascultat în ultimul timp la radio.
Ovidiu Baciu şi Alex Pelin sunt Kazibo Music, casa de producţie care a lansat celebra piesă „Aripi de vânt”, cu care Delia şi Kaira au făcut istorie în lumea muzicală. Videoclipul şi piesa au avut parte de cronici bune şi a fost difuzată luni întregi. A urmat continuarea noului stil propus de Delia cu piesa "Inimi Desenate", o piesă puternică, dar în acelaşi timp sensibilă prin care s-a încercat transmiterea vulcanului de sentimente ce se regăseşte într-o poveste de dragoste trecută, dar încă prezentă în inimile celor ce i-au dat naştere.
Ovidiu Baciu vine din Baia Mare, e ardelean pur sânge, născut şi crescut acolo. A fost elev al liceului de artă din Baia Mare şi studiază muzica din clasa 1. “Am dat la liceul de artă pentru că stăteam chiar lângă el şi mă trezeam greu. La acel liceu mergeau copii ai căror părinţi aveau legătură cu muzica. Mama lucrează în învăţământ, e inspector şcolar, iar tatăl meu e antreprenor, are o firmă. Ei m-au susţinut întotdeauna să fac muzică, foarte mult şi le mulţumesc pentru acest lucru. Am făcut 10 ani de pian şi nu mi-a plăcut deloc, a fost instrumentul pe care l- am urât din tot sufletul. Eram foarte bun la matematică, mergeam la olimpiade şi concursuri. Tatăl meu a venit cu ideea să rămân încă câţiva ani la acel instrument. El a zis să încercăm percuţia, că e un instrument bărbătesc, studiezi mai multe instrumente. În clasa a 5-a am trecut la percuţie şi am luat premiul 1 la olimpiadă naţională. Toţi erau socaţi, pentru că celui care nu-i plăcea muzica acum era cel mai bun. Mi-a plăcut foarte mult şi ceea ce vedeţi acum e proiectul pe care îl gândeam încă de prin băncile liceului. Erau multe proiecte de percuţie din străinătate pe care le ascultam şi voiam să aduc ceva autentic românesc pe piaţa muzicală. Prima experienţă cu scena a fost în trupa Serpent, unde am cântat”, spune Ovidiu.
Loredana, prima colaborare muzicală a lui Naguale
Între timp s-a mutat în Bucureşti, a intrat la Universitatea Naţională de Muzică, la Conservator, cu nota 10, a avut bursă iar în paralel a studiat la facultatea de Universitatea de Administraţie şi Afaceri. “M-am mutat în Bucureşti şi am început din prima lună să lucrez cu Loredana Groza. M-au sunat băieţii din trupa ei, a fost un moment foarte amuzat, chiar şocant. La recomandarea lui Cristi Mateşan, căruia îi mulţumesc pentru susţinere. M-a sunat şi m-a invitat să ne vedem la ora 17 la Scena, la teatru. De acolo am plecat iar în microbus mi-a arătat o piesă pe care să o învăţ. Mai târziu am aflat că era o colaborare între Loredana Groza şi Ştefan Bănica, pe care urma să o cântă la “Dansez pentru tine”. Am intrat direct în emisiune, eu îmi învăţasem piesa pe microbuz, şi apoi am intrat în platoul emisiunii “Dansez pentru tine”. Era 2006, în urmă cu 9 ani, cred că era prima ediţie a emisiunii “Dansez…”. Am intrat pe scenă şi am înţepenit când am văzut că trebuie să cânt în direct cu ei… Era o responsabilitate mare pentru mine, erau instrumentişti cu experienţă, aproximativ 15 oameni cu care Loredana cânta. Am cântat cu ei vreo doi ani de zile de la acel moment”, a povestit Naguale.
Kazibo Music a prins contur încet-încet
La un moment dat Ovidiu a interacţionat cu Matteo dar şi cu Connect-R. “Iniţial era şi Matteo în trupă, era MC-ul Loredanei, iar mai târziu a plecat. A venit Connect-R cu care mergeam la concerte, aveam şi 30 într-o lună. Eram şi colegi de cameră în concerte şi de atunci povesteam proiectele noastre, eu cel care urma să se numească Naguale iar el cum îşi vede proiectul lui viitor. Am rămas în relaţii bune şi acum”. Între timp, Ovidiu Baciu şi Alex Pelin au realizat proiectul Kazibo Music şi au compus pentru Mandinga, Elena Gheorghe, Kaira, Dan Bitman, Delia, Andra şi lista ar putea continua!