VIDEO EXCLUSIV Miliardarul Nick Rădoi a "fugit" cu iubita în Mexic
După ce a convins-o că are intenţii serioase şi i-a pus inelul de logodnă pe deget, Nick Rădoi (51 de ani) a chemat-o pe Mădălina Apostol (29 de ani) în Mexic, ca să-i prezinte zestrea. Milionarul i-a dat întâlnire brunetei în Puerto Vallarta, un colţ de rai din Mexic, acolo unde omul de afaceri deţine o vilă de cinci stele, şi unde cuplul va petrece o vacanţă romantică.
Mădălina Apostol va deveni în curând doamna Rădoi! Bruneta a tras pe bună dreptate lozul câştigător, iar cum oficializarea relaţiei este doar o chestiune de timp, nuntă anunţată drept evenimentul anului 2015, prietena Monicăi Gabor şi milionarul stabilit în America trăiesc viaţa din plin. În numai două luni, de când formează un cuplu, Mădă şi Nick au făcut naveta, iar itinerariile iubirii lor au însumat zeci de mii de kilometri dar şi zeci de mii de... dolari!
Ea l-a vizitat în America, iar el a revenit în România pentru a-i cumpăra Mădălinei un apartament de 100.000 de euro, dar şi pentru a-i organiza femeii o petrecere de pomină, în cadrul căreia Nick a cerut-o de nevastă. În plus, el a schimbat la bancă 25.000 de dolari, bani pentru răsfăţul mai tinerei sale iubite.
El fiind ocupat cu afacerile peste Ocean, cei doi au fost nevoiţi să reziste cu stoicism unei despărţiri de două săptămâni, însă Nick a pus la cale o reîntâlnire romantică, într-un loc mirific, staţiunea Puerto Vallarta, din Mexic, acolo unde el deţine o vilă de lux, cu vedere la Oceanul Pacific. Mobilierul cu care este dotat imobilul l-a costat pe afacerist zeci de mii de dolari, iar tablourile şi accesoriile sunt şi ele preţioase, aşa că Mădălina este tratată regeşte.
Ei au ajuns în Mexic sâmbătă şi vor sta vreo două săptămâni, ea fiind însă nevoită să-şi întrerupă vacanţa, pentru a-şi duce cei doi copii la şcoală. Aşadar, pentru că nu au timp de pierdut, cei doi îndrăgostiţi au mâncat la restaurante de fiţe, au făcut shopping, s-au relaxat la plajă şi s-au răsfăţat reciproc. Nick Rădoi i-a cumpărat femeii iubite trandafirii ei preferaţi, iar aceasta i-a pregătit mâncarea lui preferată, coaste de miel la cuptor, cu sparanghel şi ierburi aromate, bunătăţi de te lingi pe degete.
Răsfăţată ca o prinţesă
Nick Rădoi a venit în august în România de dragul iubitei sale, Mădălina Apostol. Miliardarul stabilit în America şi-a răsfăţat iubita ca pe o prinţesă: i-a organizat o superpetrecere de ziua ei, la mare, i-a făcut cadouri scumpe şi a făcut-o proprietară pe un un apartament de 100.000 de euro într-un complex rezidenţial din Capitală. Click! v-a prezentat pe larg detalii despre povestea lor de dragoste, care s-a lăsat şi cu o cerere în căsătorie.
Uite TOATE fotografiile cu cei doi, din Mexic: