VIDEO EXCLUSIV Ştefan Hruşcă îşi aduce toată familia în România

Ultima actualizare:

    Ştefan, «regele colindelor»,  vrea să concerteze şi în primăvară în RomâniaFoto: Click!
Ştefan, «regele colindelor», vrea să concerteze şi în primăvară în RomâniaFoto: Click!

Abia a revenit pe pămân românesc pentru concertele de Crăciun şi deja se gândeşte să se întoarcă şi la anul. Şi nu odată, ci de două ori. Ştefan Hruşcă vrea să urce pe scenele din România şi în ante anotimpuri, nu doar iarna, de sărbători.

Ştefan Hruşcă vrea să ne cânte şi altceva decât colinde. Îşi doreşte să vină nu odată, ci de două ori pe an pe meleagurile mioritice. Artistul a povestit la emisiunea Click!, difuzată zilnic de luni până vineri de la ora 23.00, la Prima Tv, că anul viitor va reveni în ţară cu toată familia care locuieşte în Canada.

Ştefan Hruşcă locuieşte în Canada
Ştefan Hruşcă locuieşte în Canada

"Îmi lipsesc soţia şi copiii. Sunt plecat uneori cu săptămânile. Acum am vrut să o iau şi pe fiica mea în România, dar mai avea cursuri la şcoală. Intră în vacanţă pe 20 decembrie. Ea nu a mai fost în România de la botez. E posibil ca la primăvară să mă întorc şi să-mi cânt cântecele, nu doar să colind. În luna august, vom veni oricum, toţi aici, se va reîntregi familia la Timişoara", a spus Ştefan Hruşcă la Prima Tv.

Ştefan Hruşcă a mărturist că are concerte şi pe timp de vară. Atunci când nu cântă "Lerul", artistul pleacă în turnee de creaţie peste tot în lume. "Am fost chemat din nou în Franţa pentru un astfel de tuneu", a completat solistul.  

Aristul, originar din Maramureş, a debutat cu Cenaclul Flacăra în anul 1981.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
kylie jenner costum baie instagram jpg
colaj beyonce federer instagram getty jpg
Obiceiul respectat de Daniela Gyorfi în fiecare an de Paște
nicu alifantis facebook jpg
banner florian pittis jpg
adelina pestritu instagram jpg
banner elena merisoreanu jpg
Mellina e încântată maxim  Și-a luat motor de 5.000 de euro
image
image