VIDEO Roxen, la prima repetiție oficială pe scena Eurovision. Show-ul României, explozie de energie, culori și emoție

Ultima actualizare:

    Roxen, la primele repetiții pe scena EurovisionFoto: TVR
Roxen, la primele repetiții pe scena EurovisionFoto: TVR

Emoţii mari în Regatul Țărilor de Jos, unde astăzi au avut loc primele repetiţii ale reprezentantei țării noastre la Rotterdam Ahoy. Roxen și cei cinci dansatori care completează show-ul României au urcat pentru prima dată pe scena Eurovision 2021 pentru a repeta performance-ul „Amnesia”.

„Am trecut cu bine poate cel mai dificil moment, primul contact cu scena. Sala este impresionantă, totul este la superlativ și nu e loc de greșeală. Sunt fericită pentru că mi-a ieșit totul așa cum îmi doream, așa cum ne-am pregătit de la București și asta îmi dă încredere de aici înainte. La următoarea repetiție vom corecta ultimele detalii,iar show-ul României va fi memorabil”, ne promite Roxen.  

Conceptul show-ului aduce în față povestea unei fete singure, care se luptă cu interiorul ei, cu stările ce-i sunt controlate de mediul exterior.

Cu toate că este în permanență înconjurată de temeri, care dețin controlul asupra ei, artista reușește să se elibereze de ele, recâștigă controlul și devine din ce în ce mai puternică și încrezătoare în forțele sale.Piesa dă voce stărilor și sentimentelor lui Roxen din ultima perioadă, iar ritmul ei dă curaj și puterea de a merge mai departe, depășind orice obstacol sau frică.


    Foto: TVR
Foto: TVR

După repetiţie, echipa României și organizatorii concursului au stabilit câteva corecții, urmând ca vineri, 4 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiții.

După ce emoţiile scenei s-au risipit, Roxen a avut prima întâlnire cu presa acreditată la eveniment și o serie de interviuri. Jurnaliştii străini au fost curioşi să afle detalii despre conceptul show-ului.

„Am reușit să aducem pe scena Eurovision un fusion de talent, energie, culori și emoție, care vor deschide drum, mesajului nostru, spre inima fiecărui fan”, i-a asigurat Roxen, la capătul unei zile încărcată de evenimente. „

Am fost atât de emoționată când am urcat pe scenă, încât mi-au dat lacrimile și m-am luptat cu ele pe parcursul primului take”, a adăugat tânăra artistă.

Telespectatorii TVR pot vedea cum a decurs prima repetiție a lui Roxen pe scena de Eurovision, dar și imagini de la sosirea delegației României în Rotterdam, întâlnirea cu presa, momentele din culise la „Destinația Eurovision”. 

Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai și va fi difuzat în direct la TVR. Roxen, reprezentanta României la ediţia cu numărul 65 a concursului, va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală, pe 18 mai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
Dan Bittman Captură Youtube jpg
banner Dana Budeanu
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
image
actualitate.net
image
actualitate.net