Virgil Ianțu, mărturisiri neașteptate despre o perioadă mai puțin cunoscută din viața lui: „Au fost ani care m-au format, nu doar ca muzician, ci și ca om”

Virgil Ianțu (55 de ani), una dintre figurile emblematice ale televiziunii, a rememorat o perioadă importantă din viața sa, din vremea în care activa în cadrul Corului Național de Cameră Madrigal.

În urmă cu câteva zile, Virgil Ianțu a publicat o serie de fotografii în care apare alături de foștii colegi, alături de care spune că păstrează și astăzi o relație strânsă de prietenie.

Virgil Ianțu: „Pentru mine, Madrigal nu este doar o etapă din trecut”

Prezentatorul TV și colegii săi au fost invitați să cânte din nou în Corul Madrigal, cu ocazia aniversării a 63 de ani de existență, printr-un spectacol impresionant susținut la Palatul Parlamentului din București. 

„Nouă ani din viața mea i-am petrecut în Corul Național de Cameră Madrigal, alături de maestrul Marin Constantin. Au fost ani care m-au format, nu doar ca muzician, ci și ca om. Acolo am învățat ce înseamnă disciplina, respectul, rigoarea și bucuria de a face parte dintr-o formație de cel mai înalt nivel artistic, în care fiecare dintre noi conta.

Relația dintre noi a rămas la fel de puternică și astăzi. Ne leagă amintiri, turnee, emoții înainte de concerte și multe momente trăite intens împreună. Nu este doar nostalgie. Este o legătură reală, construită în timp, care s-a păstrat atât de frumos.

Virgil Ianțu mărturisește că apogeul carierei sale muzicale a fost perioada petrecută în Madrigal, unde a cântat timp de nouă ani, până la plecarea sa, în anul 2000.

Din fericire, Corul Madrigal își continuă povestea prin proiecte speciale, turnee inedite și energia noii generații. Faptul că am fost invitați să cântăm din nou, noi, cei de atunci, alături de Madrigalul de azi, este un moment cu adevărat special.

Pentru mine, Madrigal nu este doar o etapă din trecut. Este o parte din mine, din ceea ce reprezint astăzi”, a transmis prezentatorul TV în mediul online. 

Virgil Ianțu: „Nu am o viață spectaculoasă, nu sunt interesant”

Virgil Ianțu are o familie superbă alături de partenera sa, Roxana, și fiica lor, Jasmine, alegând să țină viața personală cât mai departe de ochii curioșilor. 

„Sunt cuminte și discret cu viața mea intimă. Arăt doar cât trebuie să arăt. Nu am o viață spectaculoasă, nu sunt interesant. Mă simt bine acasă, mă simt bine la prieteni acasă”, a susținut Virgil Ianțu, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rares cojoc andreea popescu instagram jpg
Loredana Groza, foto Instagram jpg
banner mirabela gradinaru jpg
Corina Caragea in vacanta din Bora Bora, foto Instagram jpg
florin salam stefania stoian jpg
image jpeg
Gina Pistol, Smiley, Josephine, foto Instagram jpg
image png
image
image