Vorbeşte lumea că Măruţă pleacă de pe micul ecran! Click! îţi spune când începe noul show la Pro TV
Andra, jurata de la „Românii au talent” este gata să nască, iar soţul ei se pregăteşte să-şi ia vacanţă ca să-i fie alături. Aşa că Pro TV-ul a pregătit pentru această vară o emisiune nouă ca să le dea timp lui Cătălin Măruţă şi Andrei să „aranjeze” venirea pe lume a fetiţei lor.
Noul show de divertisment, care - se pare - îi va avea prezentatori pe Vica Blochina, Sore, Nadine şi Răzvan Fodor va începe pe 13 iulie, după-amiaza, la Pro TV. Acesta se va numi „Vorbeşte lumea”, iar prezentatorii își vor folosi carisma și simțul umorului pentru a dezbate în timpul săptămânii cele mai fierbinți subiecte și știri mondene.
Cine sunt cei patru prezentatori?
Sore (25 de ani) este una dintre solistele importante din Romania. A facut parte din trupele Dolly, Crazy Win si a facut istorie cu trupa LaLa Band si serialele “Pariu cu viata” si “O noua viata”. Sore s-a alaturat HaHaHa Production si a scos piese bune pe bandă rulantă, adevărate hituri.
Vica Blochina (40 de ani) e o fostă balerină cunoscută mai ales datorită relaţiei cu antrenorul Victor Piţurcă, pe care l-a făcut tată. Cei doi au avut multe dispute în justiţie din cauza pensiei alimentare. După ce a colaborat cu Antena 1 pentru mai multe emisiuni, Vica lu Piţurcă s-a îndreptat către Pro TV, intrând în proiectul “Ferma Vedetelor”. Acum se pregăteşte să revină cu un nou show la Pro Tv, semn că nu a stat degeaba trei luni în „Ferma Vedetelor”.
Nadine Emilie Voindrouh (38 de ani) e cântăreaţă, actriţă şi prezentatoare TV. În 1995 a făcut parte din emisiunea “Şcoala Vedetelor” de la TVR1 şi multă vreme a fost vedetă la Prima TV. În iunie 2011 s-a căsătorit cu omul de afaceri Dragoș Apostolescu cu care are un fiu născut în anul 2010, iar apoi a dispărut din showbiz-ul autohton.
Răzvan Fodor (40 de ani) este solist, actor şi prezentator. A cântat în trupa Krypton şi a absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport cu specializarea gimnastică. A jucat în filme precum “Milionari de weekend” şi “Selfie” dar şi în telenovele precum “Păcatele Evei”, “Daria, iubirea mea”, “Om băgat, om sărac”, “Îngeraşii”, “Pariu cu viaţa" şi a prezentat mai multe emisiuni precum “MasterChef”. Este căsătorit cu Irina Fodor şi au un copil.