Walter și Raluca Zenga divorțează după 15 ani de căsnicie. "Nu se mai poate salva nimic". Culisele despărțirii

Ultima actualizare:
Walter și Raluca Zenga, alături de cei doi copii
Walter și Raluca Zenga, alături de cei doi copii

Nu se mai poate salva nimic din tot ce-a fost între Walter și Raluca Zenga! Relația lor este pe butuci, după 17 ani de iubire și 15 de căsnicie. Deși au mai existat zvonuri despre despărțirea celebrului cuplu, se pare că, acum, divorțul este iminent! Surse din apropierea familiei au confirmat pentru Click! că antrenorul și-a închiriat deja un apartament în care stă singur.

Povestea de iubire desprinsă parcă din filme dintre Raluca (37 de ani) și Walter Zenga (60 de ani) are un final trist. După 17 ani de iubire, o căsnicie de invidiat și doi copii frumoși, cuplul s-a separat și urmează și legalizeze, și în acte, despărțirea. Distanța pare să-și fi spus cuvântul, în condițiile în care Raluca a preferat să rămână cu copiii, în Dubai, în timp ce Walter își făcea meseria la echipa de fotbal la care avea contract în Italia. Acolo se afla și când a început pandemia de Covid-19 și toată această perioadă a fost foarte stresantă, mai ales că Italia a fost printre cele mai afectate țări.

”El și-a închiriat deja un apartament” 

”Raluca, soția mea, și copiii mei, Samira și Walter Jr, sunt în Dubai, sunt bine acolo, și acolo au închis tot pentru a preveni Coronavirus. Ei sunt bine, dar normal că  această situație ne afectează mult. Mă gândesc și la părinții mei din București, socrii mei, tatăl și mama Ralucăi sunt doctori, medici, în spital. Cu familia, noi suntem obișnuiți să stăm departe, să avem o relație la distanță pentru că munca mea așa este, eu plec, mă duc, mă întorc. Normal că această situație ne afectează un pic mai mult dar sunt sigur că după ce o vom depăși ei vor veni aici,  în Italia”, declara pentru Click!, în primăvară, fostul fotbalist de top, devenit antrenor.

Familia Zenga nu s-a reunit în Italia, așa cum spera el. Walter s-a reîntors în Dubai în urmă cu două luni, însă lucrurile în căsnicie nu au mers bine deloc. ”El s-a mutat din vila în care locuiau împreună într-un apartament închiriat. Distanța și-a spus cuvântul. Nu se mai poate salva nimic din ce a fost între Walter și Raluca”, ne-a spus un apropiat al cuplului. 


    Părinții Ralucăi au venit în vacanță în Dubai
Părinții Ralucăi au venit în vacanță în Dubai

Raluca Zenga și-a revăzut părinții în Dubai

În această perioadă tensionată, Raluca i-a avut însă alături, din fericire, pe părinții ei, care au venit în urmă cu două săptămâni în vacanță, în Dubai. Din cauza pandemiei, nu se mai văzuseră de aproape un an de zile, însă s-au reunit în Dubai, în Palm Jumeirah, acolo unde familia Zenga are o luxoasă vilă  pe malul mării. “Mă bucur că părinții mei au reușit să vină la noi în Dubai. Cu mama nu ne-am mai văzut de aproape un an, pe care îl făceam în luna noiembrie. De 10 luni nu am mai apucat să ne vedem din cauza pandemiei și a restricțiilor de călătorie. Eu cu copiii am rămas în Dubai și ea, fiind medic, la București. Iar tata a fost la noi chiar înainte de lockdown, înainte să se închidă frontierele, la sfârșit de februarie. Ne bucurăm că petrecem mai mult timp în familie!”, povestea, recent, pentru Click!, Raluca Zenga.

Părinții Ralucăi au venit în vacanță în Dubai
Părinții Ralucăi au venit în vacanță în Dubai

Cei doi copii sunt la școală în Dubai 

Copiii familiei Raluca și Walter Zenga au început școala în Dubai. Samira – care împlinește în luna noiembrie 11 ani – și Walter junior care are 8 ani sunt la aceeași școală și sunt pasionați de dansuri, actorie și fotbal. Mămica Zen ne-a povestit cum este școala pentru ei în Dubai. “A fost mare agitație cu începerea școlii, la noi e un sistem mixt, practic merg 3 zile la școală și 2 învață online, următoarea săptămâna fac invers, 2 zile la școală și 3 online. Am început stând acasă, învață pe laptop. Normal, toată lumea poartă măști,  clasa s-a redus la  jumătate, au fost împărțiți în grupa A și grupa B, fac cu schimbul la școală. În loc să fie 20 în clasa acum sunt 10 copii sau chiar 8. După școală deocamdată avem fotbal pentru cel mic, Samira are teatru. Walter Jr adoră dansurile pe TikTok iar Sami micile sketchuri de comedie pe care le facem împreună, vine cu foarte multe idei și ne amuzăm copios când le facem”, povestea travel influencerul Raluca Zenga.

Citește și:

EXCLUSIV Despărțiți de coronavirus. Walter Zenga, calvar în Italia, departe de familie: "Îmi este teamă de tot"

Locuiesc mai mult separat decât împreună. Care e, de fapt, relația dintre Walter Zenga și soția lui, Raluca?

Cum l-a cunoscut Raluca pe Walter Zenga. Povestea lor, scrisă într-o carte

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net