Zici că-s surori gemene! Anda Adam are o sosie în Germania
Anda Adam nu este unică pe planetă! La peste 1.000 de kilometri distanță, trăiește sosia solistei noastre, o femeie care pare că s-a mutat în sala de sport. Click! vă spune totul despre prietenia dintre cele două femei, care s-au cunoscut pe Internet.
Solista noastră a fost plăcut surprinsă când a aflat că are o sosie în Germania. Valeria Ammirato este campioană internațională la fitness.
Asemănarea fizică dintre cele două vedete este uluitoare. Însăși Anda Adam (37 de ani) a rămas impresionată. Fanii artistei din România i-au scris Valeriei trimițându-i fotografii cu idolul lor, astfel că nemțoaica a luat legătura cu Anda.
Valeria a felicitat-o pe artista noastră pentru colecția de costume de baie pe care a lansat-o la nivel internațional, ba chiar și ea a purtat recent un model. “Am văzut-o prima dată pe Valeria pe Instagram și am crezut inițial că sunt eu în poză, doar că nu reușeam să înțeleg când anume am făcut eu acea fotografie. Am fost atât de impresionată de asemănare, încât am postat pe pagina mea fotografia ei și alta a mea în oglindă, etichetând-o. Astfel am ajuns să vorbim prin mesaje și să ținem legătura în continuare. Valeria a aflat de brandul meu de costume de baie și recent a purtat un model din colecția nouă, negru, din două piese, cu inseții metalice. Este unul din cele mai apreciate și mai cerute”, declară Anda Adam.
Artista a lansat brandul de costume de baie Adam & Eve Swimwear anul trecut, fiind un proiect pe care și-l dorea de mult timp. Eve este prescurtatea prenumelui fetiței solistei.