Ziua fac bani din cântat, noaptea stau împreună-n pat

Ultima actualizare:

    Delia se ocupă doar  de cântat, căci organizarea  concertelor intră în  atribuţiunile soţului ei,  Răzvan Munteanu
Delia se ocupă doar de cântat, căci organizarea concertelor intră în atribuţiunile soţului ei, Răzvan Munteanu

Mulţi artişti strălucesc în lumina reflectoarelor, însă în spatele succesului lor se află chiar partenerii acestora de viaţă. Cel mai bun exemplu sunt Delia şi soţul ei, Răzvan Munteanu, a căror colaborare este deja de notorietate. Dar, asemenea lor, mai sunt şi alte cupluri care preferă să lucreze împreună, pentru a-şi spori veniturile.

Una dintre cele mai în vogă cântăreţe de la noi în acest moment este, cu siguranţă, Delia (35 de ani), care a uimit nu numai cu piesele sale, ci şi cu show-urile ei extravagante şi pline de culoare. În spatele succesului solistei stă o întreagă echipă, condusă chiar de Răzvan Munteanu, soţul ei.

„Suntem împreună de şase ani, iar de patru ani suntem căsătoriţi. Totul are legătură cu muzica. Ea venise la un karaoke într-un club de-al meu, acolo unde ne-am şi cunoscut. În doi ani ne-am căsătorit, în acel moment eu nu aveam treabă cu muzica, dar mi-am dat seama că e nevoie să se creeze ceva în jurul ei. La început am încurajat-o să îşi formeze o echipă şi, uşor-uşor, am început şi eu să mă implic în echipa asta. Aici vine şi tranziţia din zona de partener de viaţă către partener din activitatea profesională. Aşa am încurajat-o să îşi realizeze, ca în orice business, o organizaţie bună. Aşa am început să mă implic în această organizaţie din ce în ce mai mult”, a povestit soţul Deliei într-un interviu pentru ziarul “Adevărul”. 

Şi tot el a mai dezvăluit ce anume face pentru Delia: “Sunt omul care are grijă ca toate celelalte persoane care au un rol bine definit, PR, producător, manager, tour manager, să facă o echipă bună, să fiu o interfaţă între ei şi Delia, un liant cu ceilalţi. Ca o persoană pe care o cunosc foarte bine îi ştiu nevoile, capacităţile, visele, nebuniile. Încerc să i le transpun în practică. Nu am un rol bine definit, e un rol de ajutor, al PR-ului, al producătorului show-ului muzical, ai celor care aleg piese, care stabilesc strategia. Mă implic pentru că ştiu foarte bine ce i se potriveşte. În acelaşi timp sunt un analist al pieţei muzicale, de aici şi de afară. Totul pleacă de la ce îi place ei”.

Colaborarea lor e de bun augur: “Delia a făcut în ultimii ani doar lucruri care i-au plăcut. Se împacă, pentru că economisim timp, vorbim şi de una, şi de alta, suntem destul de flexibili, putem trece de la un subiect la altul. Nu ne dezbatem foarte mult. Cele două vieţi sunt destul de simple. Ea ia foarte rapid nişte decizii, instinctual, rezolvă lucrurile repede. De multe ori, când tragem o piesă, se alocă două zile unui studio pentru a se pregăti. Ea o trage în maximum două ore. Lucrurile se mişcă în toate direcţiile, ca un ceas, iar ei îi e mult mai uşor pentru că nu trebuie să se implice. Nu ajunge informaţie inutilă la urechile ei. Cred din ce în ce mai mult în acest sistem, ea trebuie să fie creativă, interpretă şi actor principal”, a mai povestit Răzvan Munteanu pentru “Adevărul”.

Andreea Bănică şi Lucian Mitrea

Fostă solistă a trupelor Exotic şi Blondy, Andreea Bănică (38 de ani) are de câţiva ani o carieră solo înfloritoare. Succesul se datorează şi soţului ei, Lucian Mitrea, care, în calitate de impresar, se ocupă îndeaproape atât de cariera partenerei ei de viaţă, cât şi de cea a altor artişti.

simeon stalpnicul png

Andreea şi Lucian sunt căsătoriţi din 2008 şi au împreună doi copii, o fetiţă, Maria Sofia, şi un băieţel, Noah, născut în noiembrie, anul trecut.

What’s Up şi Simina

Devenit celebru cu piesa „K la Meteo”, Marius Ivancea sau What’s Up şi-a câştigat pas cu pas locul în topurile muzicale.

simeon stalpnicul png

Mai ales că a avut în spatele său o mână de impresar puternică, şi anume pe iubita sa, care anul trecut i-a devenit soţie, Simina Ivancea. Cei doi au colaborat foarte bine împreună, ea i-a adus foarte multe contracte. Acum, ei pregătesc lansarea unui nou album al artistului.   

Ellie White şi Doru Tincă

După ce a cântat până în 2009 cu DJ Project, Elena Bălţăgan (33 de ani) a ales să rămână pe cont propriu. Şi pentru că avea nevoie de un manager bun, iubitul ei şi tatăl copiilor ei, Doru Tincă, a luat frâiele carierei în mâini şi se ocupă de toate spectacolele.

simeon stalpnicul png

Deşi sunt împreună şi la muncă, şi acasă, relaţia lor nu a avut de suferit şi nici că s-au plictisit unul de celălalt. În plus, acesta îi face programul de concerte şi în funcţie de micuţii lor. 

Amna şi Cristian Muşat 

Cristina Andreea Muşat (33 de ani) a devenit cunoscută sub numele de Amna, în 2011, după ce a lansat piesa “Tell Me Why”.

simeon stalpnicul png

Ea şi Cristian -Muşat s-au căsătorit în urmă cu şapte ani, pe 12 august 2014. Amna a născut un băieţel pe care l-a botezat David Cristian. Soţul ei îi este mai mereu alături şi o ajută cu tot ce poate pentru deplasările pe care le fac împreună în toată ţara.

Adda şi Cătălin Rizea

Interpreta hit-urilor„Îţi arăt că pot” şi „Nu plânge Ana”, Adda sau Ada Alexandra Moldovan (25 de ani), s-a căsătorit anul trecut cu iubitul ei Cătălin Rizea.

simeon stalpnicul png

Cei doi au început să colaboreze imediat după ce s-au cunoscut şi la scurt timp au început să iasă împreună. Cătălin i-a devenit impresar Addei. Anul trecut s-au căsătorit şi în partea a doua a lunii octombrie au devenit părinţii unui băieţel frumuşel-foc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (3) jpg
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net