Vedetele Prima TV s-au transformat în vânzătoare pentru o zi

Vedetele Prima TV s-au transformat în vânzătoare pentru o zi

Ultima actualizare:

    Diana Bart a fost vânzătoare pentru nevoiașifoto: Arhiva Personală
Diana Bart a fost vânzătoare pentru nevoiașifoto: Arhiva Personală

Diana Bart, Livia Graur şi Ioana Maria Moldovan şi-au dat întâlnire la un eveniment caritabil. Cele trei vedete ale postului Prima TV s-au tranformat pentru câteva ore în vânzătoare şi au ajutat oamenii aflaţi la nevoie.

Ioana Maria Moldovan nu e nici pe departe la prima iniţiativă de acest gen, căci vedeta se implică în astfel de acţiuni ori de câte ori are ocazia. „Uneori trebuie să ne facem timp şi pentru acest gen de acţiuni şi trebuie să dăm pentru că nimic nu cred că e mai minunat decât să poţi să dai şi să ajuţi pentru că sunt, din păcate, foarte mulţi oameni care au nevoie de ajutorul nostru”, spune vedeta.

Livia Graur, prezentatoarea jurnalului de după-amiază de la Prima TV, ne-a mărturisit că este obişnuită să facă fapte bune: „Nu mai departe de acum o lună am fost până la Bacău, şi am ajuta la construirea unei case, de la zero pentru familii nevoiaşe, am fost împreună cu mai mulţi colegi de-ai mei şi ne-am căţărat pe acoperiş,şi a fost prima oară în viaţa mea când am făcut efectiv aşa ceva, adică am pus ţiglă pe o casă”.

În elementul ei a fost şi colega noastră, Diana Bart. Iată ce ne-a dezvăluit: „Nu este pentru prima dată nici în viaţa mea reală, pentru că când eram pe băncile facultăţii până să mă angajez în televiziune am vândut pâine, adică a fost primul meu job pe care l-am făcut cu drag”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Dragoș Bucur jpg
Program Antena 1 Insula Iubirii
cristina siscanu jpg
valerie lungu si alex gilca
Gabi Badala, Claudia Patrascanu jpg
banner monica anghel jpg
Adrian Văncică (1) jpg
Karina, fiica lui Jorge și a Alinei Laufer
image
image