Cod galben de vânt şi ninsori în 26 de judeţe
Sfârşitul de ianuarie vine cu zăpadă viscolită în 26 în centrul şi vestul ţării. Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori, în 26 de judeţe. Avertizarea intră în vigoare, din această seară la ora 20.00 şi este valabilă până miercuri, la ora 18.00.
Ninsori abundente vor cădea la munte şi vor reface stratul de nea pe pârtii. Problema cea mare nu este neapărat zăpadă, ci vântul care va bate cu putere.
”În intervalul menţionat, la munte, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80...100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii”, a transmis, marţi, Administraţia Naţională de Meteorologie.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Munţii Apuseni, în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, peste 25 l/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
”Precipitaţii, în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, vor fi şi în Maramureş şi în nord-estul Transilvaniei. Izolat vor fi depuneri de polei. Temporar vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, cu rafale de 50...60 km/h”, au mai transmis meteorologii.
Avertizarea vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Citeşte şi:
Cum te pregătești pentru practicarea sporturilor de iarnă
Ce frumoasă este iarna la noi! Internauții au postat imagini