Interzis la alcool până la sfârşitul lunii, în centrul Capitalei

Ultima actualizare:

    Comercianţii care vând alcool vor fi aspru sancţionaţi (foto: arhivă)
Comercianţii care vând alcool vor fi aspru sancţionaţi (foto: arhivă)

Protestele din Piaţa Universităţii continuă şi în zilele următoare. Astfel, edilii au hotărât să prelungească dispoziţia care interzice comercializarea băuturilor alcoolice în zona centrală a Capitalei.

Începând de astăzi şi până la 31 ianuarie nu se va vinde niciun strop de băutură în intervalul orar 17.00 – 24.00, în  sectorul 1. În sectorul 2, restricţia începe la ora 12.00.

Acestă măsură se aplică tuturor restaurantelor, buticurilor şi barurilor care comercializează băuturi alcoolice din zona adiacentă Pieţei Universităţii şi în perimetrul delimitat de următoarele artere de circulaţie: Bd. Dacia, Calea Moşilor, str. Traian şi Calea Călăraşi, până la limita de sector. În sectorul 2, restricţia nu este valabilă pentru hoteluri şi pensiuni sau pentru cele unde sunt programate deja nunţi, botezuri şi aniversări de zile festive.

În sectorul 1, restricţiile îi vizează pe agenţii economici situaţi la mai puţin de 1.000 de metri de Piaţa Universităţii. Măsura se aplică până la graniţa sectorului 1 cu celelalte sectoare: Teatrul Naţional, pe partea stângă a Bd. Nicolae Bălcescu pe sensul de mers înspre Piaţa Unirii, şi Facultatea de Chimie a Universităţii Bucureşti, pe partea dreaptă. Poliţiştii vor verifica zilele acestea dacă dispoziţia dată este respectată de patroni. Cei găsiţi în neregulă vor fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale cuprinse între 500 şi 5.000 lei.

Primarii au aplicat această măsură la solicitarea Jandarmeriei, pentru buna desfăşurare a adunărilor de protest. Se doreşte astfel protejarea manifestanţilor de infiltrarea unor oameni sub influenţa băuturilor alcoolice, care ar putea afecta manifestaţiile paşnice.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net