Doar 700 de metri din cei 6 km ai Prelungirii Ghencea vor fi gata până la sfârșitul anului
Stadiul noii artere Prelungirea Ghencea: doar 700 de metri din 6 kilometri! Atât măsoară segmentul de stradă care va fi terminat până la finalul anului. În lipsa banilor, proiectul a fost modificat, iar şoferii au câştigat războiul cu transportul în comun. Prin urmare, lărgirea la patru benzi a străzii urmează să se facă pe locul pe care ar fi trebuit să se extindă linia 41.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost pe cel mai vechi şantier de infrastructură pentru a explica de ce modernizarea unei străzi de 6 kilometri, anunţată în 2016 şi începută în 2018, bate pasul pe loc.Vestea bună pe care a dat-o este că, în câteva luni, în funcţie de starea vremii, va fi modernizată porţiunea de 750 de metri cuprinsă între intersecţia cu strada Braşov şi cea cu strada Râul Doamnei. Adică lărgire la patru benzi, trotuare, piste pentru biciclişti, utilităţi noi.
”Ceea ce intenţionăm noi să facem este să alocăm zona mediană a străzii, care era rezervată tramvaiului, pentru a se putea circula până aici pe două benzi pe sens. În această săptămână vom începe asfaltarea pe zona mediană pentru a reda patru benzi de trafic pe aceşti 700 de metri şi să putem să începem lucrarea pentru trotuar, piste de biciclete, apă, canal şi netcity. Ne mobilizăm pentru a termina lucrarea mai repede”, a explicat Nicuşor Dan, în huiduielile şoferilor care traversau zona.
Modernizarea celorlalţi 5,3 kilometri ai arterei, de la intersecţia cu strada Râul Doamnei şi până la Şoseaua de Centură a Capitalei, va începe pe 15 martie, cu demolarea imobilelor din stânga, pe direcţia spre ieşirea din Bucureşti. Modernizarea străzii Prelungirea Ghencea este estimată să dureze, după spusele edilului, 24 de luni. Extinderea liniei 41 până la ieşirea din Bucureşti va fi amânată.