Noua iubită a lui Harry s-a mutat la Palat! Iese din casă deghizată
Cu ani în urmă, Meghan Markle (35 de ani) a fost văzută de mai multe ori făcând cumpărături pe Strada Keningston, la doar câțiva pași de palatul regal cu același nume. Oare s-a gândit vreodată că își va petrece nopțile aici? Ea a fost observată de paparazzi intrând în Palatul Keningston, unde locuiește Prințul Harry.
Este același palat unde obișnuiau să locuiască Prințul William și Kate Middleton. Acum, este ocupat de Prințul Harry și nu este deloc singur. După ce a făcut o vizită la un magazin de produse eco din zonă, Meghan s-a îndreptat cu cele două plase de cumpărături direct spre palat, informează Daily Mail.
Acest lucru este mai mult decât o dovadă că Prințul Harry și frumoasa actriță au o relație serioasă, dar deși toată lumea a aflat deja despre iubirea lor, cei doi par în continuare să se ferească de privirile indiscrete. Meghan a fost îmbrăcată astfel încât cu greu să poată fi recunoscută, purtând chiar și șapcă pentru a-i acoperi puțin chipul.
Din cât au putut observa fotografii, Meghan a cumpărat cam tot ce i-ar trebui pentru o cină romantică alături de Harry. Actrița și-a luat o pauză de la filmările la serialul „Suits” pentru a petrece mai mult timp cu noul său iubit, dar producătorilor le-a spus că „are ceva important de făcut”. Nu este chiar o surpriză faptul că cei doi s-au mutat deja împreună având în vedere că în urmă cu trei zile, Prințul Harry a confirmat că are o relație cu Meghan. Totuși, cei doi încearcă să fie cât mai discreți și să stea cât mai departe de luminile reflectoarelor.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!