Mărturia dramatică a unui călător care se afla în trenul care a izbucnit în flăcări pe pe ruta București - Deva: „Ușa nu se mai deschidea”

Un incendiu a izbucnit la vagonul unui tren de călători, în zona localității Radomirești în județul Olt. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au intervenit șapte echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, două autospeciale de stingere, două microbuze și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

Trenul care a luat foc Foto: Antena3 CNN
Trenul care a luat foc Foto: Antena3 CNN

 „Arde, uite aici, pe partea asta (...)"

Incendiul a izbucnit în toaleta ultimului vagon al trenului interregio Bucureşti - Deva şi s-a extins rapid, spre spaima pasagerilor. „Arde, uite aici, pe partea asta. S-au intoxicat de tot", spune un martor. „Eram în vagonul ăla. Era multă agitaţie, ușa pe care voiam să plecăm nu se mai deschidea și în momentul acela noi ne-am panicat", spune un alt martor. 

Cei 89 de călători au fost daţi jos imediat din tren, iar controlorii au chemat pompierii.„Vagonul ardea generalizat, acesta era decuplat de restul garniturii care se afla la aprox 200 de metri. O singura persoană a fost asistată la fața locului cu atac de panică", a declarat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. 

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurt circuit electric

La fața locului au intervenit șapte echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, două autospeciale de stingere, două microbuze și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

Incendiul a fost atât de violent încât pompierii au avut nevoie de două ore ca să îl stingă. Din vagon a mai rămas doar tablă arsă. Compania CFR Călători a anunţat că a fost vorba despre o degajare de fum", care s-a produs „cel mai probabil din surse independente de instalaţiile vagonului". Pompierii cred, însă, altceva, potrivit Observatornews.ro. 

Cauza probabila a incendiului a fost un scurt circuit electric produs la panoul de siguranta al vagonului", a declarat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Trenul şi-a continuat ruta cu un vagon în minus şi întârzieri de ore întregi. Vârsta medie a locomotivelor CFR este 51 de ani, iar vechimea vagoanelor, 32 de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Air Fryer, Shutterstock jpg
primrose 2363120 1280 jpg
Oana Nicolau, foto Facebook jpg
Mihail Kalașnikov, foto Pinterest jpg
a4a6793f0fe427ce702af116a94c73ed jpg
volan masina sofer1 jpg
o femeie a fost schimbata la nastere in maternitate, foto shutterstock jpg
italieni, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net