Accident mai puțin obișnuit în Portul Constanța. Un tren a făcut praf un autoturism, dar șoferul a fost scos cu răni ușoare
Coliziune între o mașină și un tren în port. Nu, nu este vorba de un film de acțiune ci de un un accident adevărat petrecut vineri dimineață în Portul Constanța.
De abia se crăpa de zi când un zgomot puternic s-a auzit în Portul Constanța, la Dana 54 potrivit ctnews.ro. Locomotiva unui tren de manevră, din cele care fac toată ziua du-te-vino cu mărfurile în port, a”încălecat”un autotursm, târându-l câțiva aproximativ 20 de metri. În urma impactului o persoană a fost rănită, fiind încarcerată. Este vorba de șoferul mașinii care la ora sosirii echipelor de intervenție era prins sub locomotivă. În scurt timp au apărut echipajele de intervenție: la fața locului au intervenit o autospeciala de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanta terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul ISU Dobrogea. Bărbatul încarcerat a fost extras din resturile mașinii după ce a fost tăiată caroseria, de fapt fiarele contorsionate și au fost îndepărtate resturile parbrizului. Victima a fost evaluată medical la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Caracteristicile Portului Constanța
Portul Constanta acoperă o suprafață totală de 3.926 ha, din care 1.313 ha uscat si 2.613 ha apa. Este delimitat de două diguri, unul în partea de nord si celălalt în partea de sud. In prezent, lungimea totala a digului de nord este de 8,34 km, iar cea a digului de sud de 5,56 km. Portul Constanta are o capacitate de operare anuală de aproximativ 120 milioane tone, fiind deservit de 156 de dane, din care 140 sunt operationale. Lungimea totala a cheurilor este de 29,83 km, iar adâncimile acstora variaza între 7 si 19 m.
Citiți și
Incendiu în Portul Constanţa! Un dragor al Forţelor Navale Române a luat foc