Cine a fost politicianul „Playboy” al anilor `50. Viața secretă a unuia dintre cei mai controversați lideri comuniști
În istoria României comuniste, Petru Groza ocupă un loc aparte. A rămas în memoria colectivă ca o figură atipică a regimului roșu, un personaj pitoresc, excentric și controversat, cu o viață dublă: lider de stat în fața lumii și „playboy” discret în spatele ușilor închise.
De la demnitar respectat, apropiat al sovieticilor, până la afemeiatul monden al anilor ’50, Groza a întruchipat paradoxul regimului pe care l-a slujit – auster la suprafață, dar adesea decadent în culise, potrivit Adevarul.
„Nababul roșu” din Deva
Petru Groza s-a născut în 1884 în comuna Coșteiu, fiul unui preot ortodox. Crescut într-un mediu educat, și-a urmat studiile în Budapesta, Berlin și Leipzig. După Primul Război Mondial, a fost unul dintre delegații români la Marea Unire de la 1918, iar cariera sa politică s-a conturat rapid, devenind ministru de patru ori în perioada interbelică și fondator al partidului de stânga Frontul Plugarilor.
Deși provenea dintr-o familie înstărită, Groza a devenit simbolul paradoxului comunist – fost moșier și avocat, transformat în prim-ministru al primului guvern comunist al României în 1945, și apoi președinte al Marii Adunări Naționale până la moartea sa în 1958.
Viața de lux a unui lider „al poporului”
Deși regimul comunist proclama egalitatea și renunțarea la bunuri materiale, Groza a fost o excepție. Trăia într-o vilă de lux din București, lângă Lacul Herăstrău, unde primea oaspeți într-un decor extravagant, se plimba cu o mașină Buik 8 și își petrecea diminețile pe terenuri de tenis private. Avea chiar și o barcă motorizată cu care cutreiera Lacul Stalin, etalându-și fizicul și bucurându-se de atenția femeilor tinere.
„Trăiesc bine. Întotdeauna am trăit bine”, declara Groza în 1953. Nu era doar o afirmație a confortului, ci o etalare ostentativă a unei vieți privilegiate, într-o Românie în care majoritatea populației trăia în lipsuri.
Porecla de „Playboy”
În anii '50, Petru Groza era cunoscut în cercurile puterii ca un veritabil „playboy”. Deși fusese căsătorit de două ori și avea cinci copii, nu ezita să își afirme libertinajul:
„Ca om, sunt însurat cu soţia mea şi ca politician cu partidul meu. Dar din când în când, ca orice om modern şi civilizat, îmi permit să fiu necredincios, dar întotdeauna cu ceva mai tânăr”, declara el cu nonșalanță.
Oaspeții săi îl descriau ca pe un bărbat vanitos, dornic de atenție, care se mândrea cu fiecare nouă cucerire și se lăsa fotografiat jucând tenis cu tinere sportive, precum „Pia”, una dintre partenerele sale preferate.
Marionetă a regimului sau simbol al tranziției?
Ascensiunea lui Groza în perioada postbelică s-a datorat în mare parte relației sale privilegiate cu liderul sovietic Iosif Stalin. Într-un gest devenit celebru, Groza i-ar fi sărutat picioarele lui Stalin, spunându-i:
„În sfârșit mi-am atins idealul din copilărie. Ziua asta va fi cea mai frumoasă din viaţa mea.”
Comuniștii l-au folosit ca imagine de compromis – un om cult, carismatic, cu o față „acceptabilă” pentru Occident, dar fidel intereselor Moscovei. Deși nu era membru al Partidului Comunist, a fost păstrat în funcții-cheie pentru a legitima noile structuri de putere.
Groza nu a avut niciun regret față de soarta adversarilor săi. Despre Iuliu Maniu, fostul lider țărănist care a murit în închisoarea de la Sighet, spunea cu dispreț:
„Maniu a fost omul care îşi spunea un lider al ţărănimii, dar ce drept avea să se numească astfel: nu şi-a construit o moşie, nu a făcut un copil... Eu le-am făcut pe toate, și încă le mai pot face.”
Moștenirea lui Petru Groza
După moartea sa în 1958, vila sa din Deva a rămas nelocuită, dar amintește încă de averea și viața de lux de care s-a bucurat. Statuia sa, cândva în centrul orașului Deva, a fost mutată după Revoluție în curtea moșiei sale din satul Băcia, locul unde se retrăgea în vremuri de odihnă.
Orașul Ștei din Bihor a purtat numele său până în 1995, un simbol al influenței pe care o avea în epoca sa. Însă imaginea publică a lui Petru Groza rămâne una plină de contradicții – avocatul bogat devenit lider comunist, „nabab marxist” și „playboy” al elitei roșii, omul care a contribuit la instaurarea unui regim represiv, dar care a trăit ca într-o lume paralelă cu realitatea celor pe care pretindea că îi reprezintă.
