Guvernul ia în calcul o nouă ordonanță de tip „trenuleț”. Ce măsuri ar putea fi luate? Ilie Bolojan: „Nu putem fugi de acest lucru”
Ilie Bolojan a susținut vineri, 5 decembrie, o conferință de presă la Palatul Victoria. Premierul României a explicat ce măsuri ar putea adopta Guvernul în perioada următoare în privința cheltuielilor bugetare.

Șeful Guvernului a precizat că, în luna decembrie, foarte probabil va fi emisă o nouă ordonanță de urgență de tip „trenuleț”, similară celor din anii trecuți. Această măsură ar putea avea efect asupra salariului minim, indemnizațiilor primarilor și punctul de amendă: „Foarte probabil în luna decembrie vom avea o astfel de ordonanță”, a spus Bolojan.
Premierul României a menționat că această soluție va fi aplicată cât mai repede, deoarece unele prevederi expiră la sfârșitul anului cer o soluție urgentă: „Nu putem fugi de acest lucru”, a spus acesta.
În ceea ce privește pensiile speciale ale primarilor, Ilie Bolojan a explicat că Guvernul nu dispune de fondurile necesare pentru a relua plata unor drepturi suspendate:
„Cu siguranță nu există capacitate financiară să, nu știu, introducem în plată drepturi care astăzi sunt suspendate, gen indemnizații pentru primar și așa mai departe. Acest lucru cu siguranță nu se va întâmpla”, a transmis Bolojan.
Ilie Bolojan: „Pentru salariul minim nu avem spații foarte mari de creștere”
Premierul a anunțat că, în zilele următoare, Guvernul va oferi detalii despre măsurile adoptate, inclusiv despre punctul de amendă.
În legătură cu salariul minim, Ilie Bolojan a explicat că posibilitățile de majorare sunt limitate: „Așa cum v-am spus, din punctul meu de vedere, și pentru salariul minim nu avem spații foarte mari de creștere, datorită realităților economice și bugetare pe care le avem. Dar, după câte rețin, săptămâna viitoare, miercuri, este convocat, sau joi, un consiliu tripartid care va avea, cred, pe ordinea de zi aceste aspecte”, a transmis Bolojan.
În cadrul ședinței, șeful Guvernului a anunțat și că unele prevederil ar putea fi eliminate din lege: „Din punctul meu de vedere, unul din lucrurile pe care trebuie să le facem este ca lucruri care nu sunt normal să mai fie în lege trebuie nu prorogate, anulate. În așa fel încât să punem lucrurile în curat și nu an de an să amânăm niște lucruri pe care lumea politică nu a avut forța să le atace”, a spus acesta.




































