Cine va fi Prima Doamnă a ţării: profesoara de engleză sau jurista?
Au rămas în cursa pentru prima funcţie în stat doi politicieni: Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Am fi în încurcătură dacă soţiile lor ar candida. Amândouă sunt frumoase, distinse, cochete. Una din ele va ajunge Prima Doamnă a ţării.
La evenimentele la care merge, Carmen Iohannis atrage toate privirile. Este cochetă şi foarte atentă la vestimentaţia pe care o alege. Are 54 de ani, dar un trup perfect, de adolescentă, lucrat la cursuri de gimnastică de întreţinere. Deşi este profesoară de engleză, de câţiva ani aprofundează şi limba franceză, de dragul bucătăriei, cea mai renumită din lume, spun apropiaţii. Soţii Iohannis sunt mari amatori de teatru şi nu au ratat nici un spectacol de la Teatrul Naţional ”Radu Stanca”, din Sibiu. De cele mai multe ori, la finalul spectacolelor, soţii Iohannis au mers în culise, să felicite actorii şi să le ofere flori. Doamna Carmen a fost tot timpul discretă şi nu a avut multe apariţii în presă.
Deşi adversarii politici au criticat familia Iohannis că nu are un urmaş, apropiaţii ne-au povestit că soţia primarului a făcut nenumărate tratamente, chiar şi în străinătate, pentru a rămâne însărcinată, dar fără succes.Daciana Octavia Sârbu este persoană publică de peste 10 ani. Încă de la început a primit o etichetă nedreaptă, ”fata lui tata” pentru că Ilie Sârbu era pe atunci ministrul agriculturii. Când a terminat Facultatea de Drept, avea 15 kg mai mult ca acum şi era brunetă. Venirea în Bucureşti a determinat-o să facă o schimbare. A mâncat mai puţin, a mers la sală şi s-a făcut blondă.
Înainte să intre în politică a lucrat la un cabinet de avocatură şi ar fi ajuns jurist sau poate avocat. Pe Victor Ponta l-a întâlnit la partid. Mai întâi au fost prieteni, apoi s-au îndrăgostit în timp ce el era căsătorit, iar ea avea o relaţie. Când şi-au dat seama că se iubesc, au renunţat la relaţiile anterioare şi s-au căsătorit civil la ambasada României de la Beijing, în China. Ea ne-a mărturisit că se roagă la Dumnezeu să le aducă încă un copil, un frăţior pentru fetiţa lor Irina.
Carmen Iohannis
Are 54 de ani. S-a născut în 2 noiembrie 1960, iar duminica trecută, de ziua ei, a fost să își voteze soțul pentru prima funcție în stat. S-a căsătorit cu Klaus Iohannis acum 25 de ani și ar putea sărbători ”nunta de argint”. Este profesoară de limba engleză la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Despre Carmen Iohannis a povestit medicul Radu Urdea, un prieten vechi, citat de adevarul.ro: ”Caldă, prietenoasă, elegantă fără stridenţă. Şi un secret pe care îmi permit să-l divulg: cântă dumnezeieşte la pian.“
Daciana Octavia Sârbu
Are 37 de ani și e născută la Arad, în 15 ianuarie 1977. Este fiica fostului ministru al agriculturii Ilie Sârbu. În 2000, a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Vest, apoi a terminat un master în Drept comercial și Colegiul Național de Apărare. A intrat în politică la 19 ani, în PDSR, apoi în PSD din 2001. Între 2001 și 2003, a fost consilier în Corpul de Control al primului-ministru, iar în iunie 2003 a fost numită secretar de stat pentru tineret. În 2004, este aleasă deputat de Argeș. În prezent este europarlamentar.