Elevii cer ca anul şcolar 2017-2018 să se încheie cu o săptămână mai devreme

Ultima actualizare:

    Elevii cer ca, anul viitor, vacanța de vară să înceapă în 16 iunie
Elevii cer ca, anul viitor, vacanța de vară să înceapă în 16 iunie

Asociațiile de elevi din țară solicită Ministerului Educaţiei ca vacanţa de vară să înceapă în data de 16 iunie 2018, cu o săptămână mai devreme faţă de propunerea lansată în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, urmând să se termine pe 2 septembrie 2018, potrivit News.ro.

Această propunere vine în contextul în care în a doua parte a lunii iunie există situaţii în care elevii sunt nevoiţi să meargă la cursuri în zile în care temperaturile sunt mai mari de 30 de grade Celsius, acest fapt scăzând considerabil concentrarea acestora şi eficienţa actului de educaţie, în viziunea reprezentanţilor elevilor.

“De asemenea, examenele de Evaluare şi Naţională şi Bacalaureat se susţin după finalizarea cursurilor, în cazul celui din urmă probele derulându-se până în a 2-a săptămână din luna iulie. Astfel, în întreaga ţară canicula reprezintă un handicap pentru toţi candidaţii”, se arată în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii elevilor solicită Ministerului Educaţiei Naţionale adăugarea datei de 17 noiembrie - Ziua internaţională a elevilor şi studenţilor în categoria zilelor care vor fi marcate în unităţile de învăţământ prin activităţi specifice, alături de 5 octombrie - Ziua internaţională a educaţiei şi 5 iunie - Ziua învăţătorului. Ziua de 17 noiembrie se celebrează la nivel internaţional în semn de recunoştinţă pentru elevii şi studenţii din Praga, care pe 17 noiembrie 1939 au organizat o manifestaţie împotriva ocupaţiei naziste din Cehoslovacia, 9 dintre acesţia fiind ucişi, iar peste 1200 trimişi în lagăre.

Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin Alexandru Manda, spune că în acest an cursurile se vor încheia la 16 iunie şi îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple şi anul viitor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cele mai frumoase pisici  jpg
Grand Hotel Continental Bucuresti foto Grand Hotel Continental jpg
preturi png
condimente jpg
image png
image png
oras fantoma png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net