Povestea de film a lui John, un bărbat din SUA. Cum a aflat că este român, după 30 de ani: „Te rog să nu mă judeci”
O bucată de hârtie, îngălbenită de vreme și păstrată cu grijă într-un sertar din Wisconsin, a rescris complet destinul unui bărbat care credea că-și cunoaște deja povestea. John Gauthier, adoptat din România la începutul anilor '90, a descoperit la 32 de ani o scrisoare de la mama lui biologică, care începea cu un rând imposibil de uitat: „Te rog să nu mă judeci”.
„Să simți ce înseamnă dragostea pentru prima dată la cinci ani"
Scrisoarea era o mărturisire sinceră, scrisă cu o luciditate sfâșietoare de o femeie care, în România de după Revoluție, și-a dat fiul spre adopție cu speranța că măcar el va avea o viață mai bună. Și, într-adevăr, a avut.
John s-a născut în urmă cu patru decenii și a petrecut primii cinci ani din viață într-un orfelinat din România. Nu-și amintește prea multe, doar sentimentul apăsător de a nu aparține nimănui. A fost adoptat de o familie americană care i-a oferit tot ce putea visa un copil: dragoste, siguranță, libertate. „Să simți ce înseamnă dragostea pentru prima dată la cinci ani... e ceva ce nu poți uita niciodată”, povestește John.
În familia Gauthier, din Wisconsin, a găsit nu doar părinți, ci și un frate, tot adoptat din România, și o viață plină de aventuri. „Tatăl nostru ne lua în excursii cu motocicleta, dormeam sub cerul liber, vedeam America pas cu pas. Ne-a învățat ce înseamnă familia, nu prin cuvinte, ci prin fapte”, își amintește el.
„Am vrut să ai o viață mai bună decât a mea"
Deși știa că fusese adoptat, John nu și-a dorit să-și caute familia biologică. Însă totul s-a schimbat în ziua în care a descoperit scrisoarea, ascunsă într-un sertar de tatăl său adoptiv. Era scrisă în română, o limbă pe care nu o cunoștea, dar despre care simțea instinctiv că îi aparține.
După ce a tradus rândurile, a înțeles: mama lui îi scrisese când era doar un bebeluș. Îi lăsase, cu teamă și speranță, o confesiune și o rugăminte: „Când vei fi mare, o să te întrebi cine ești și de unde vii. Nu mă judeca. Am vrut doar să ai o viață mai bună decât a mea”.
Cuvintele au fost începutul unui nou drum. A descoperit că mai are doi frați și o soră, toți trăind în România, într-un oraș al cărui nume – Râmnicu-Vâlcea – îl rostea cu stângăcie la început. I-a contactat, iar răspunsul a venit simplu și emoționant: „Bună, sunt sora ta. Tu ești fratele meu”.
N-a apucat să-și cunoască mama. A murit la două luni după ce John a aflat de existența ei. Dar sora lui i-a dus o fotografie cu el, i-a spus că fiul ei o iertase și că în sfârșit, citise scrisoarea. „A știut că am găsit-o. Și asta a fost suficient pentru ea să plece împăcată”, spune John.
A mers la mormântl mamei sale
A revenit în România, a mers la mormântul mamei, a îmbrățișat frații și a simțit, pentru prima dată, că toate piesele din puzzle-ul vieții sale s-au așezat. „A fost o întâlnire care mi-a schimbat viața. Am simțit că închid un cerc și că, în sfârșit, sunt întreg”.
Acum, John nu lipsește de la nicio aniversare a familiei din România. Iar în acest an, își va sărbători ziua chiar aici, în țara în care s-a născut și pe care o numește, cu mândrie, bijuteria lui cea mai de preț.
Povestea sa a inspirat una dintre secvențele-cheie ale seriei documentare Scris în ADN, care urmărește destinele tulburătoare ale celor adoptați din România în anii ’90. Dar pentru John, cel mai important este mesajul: „Dacă eu am avut norocul să am două familii, sper ca și alți copii să își găsească rădăcinile. Poate că vor citi și ei o scrisoare care le va schimba viața”, scriu cei de la observatornews.
