Fetiţă de 2 ani, ucisă de cauciucul pentru focul de Paşte
Obiceiul aruncării cauciucului în flăcări, de Paşte, a dus la moartea unei fetiţe din localitatea Dumbrăviţa, de lângă Braşov. Micuţa de 2 ani şi jumătate a murit după ce a fost lovită de un cauciuc scăpat de pe deal de 3 băieţi.
Copiii ar fi vrut să aprindă cauciucul, conform tradiţiei, însă l-au scăpat din greşeală. Cea mică a fost pur şi simplu secerată. Miruna era supravegheată de mama ei însărcinată în luna a 9-a în momentul în care s-a petrecut tragedia. Cauciucul a venit cu putere, povestesc martorii, de pe deal. Fetiţa se juca în curte, iar la un moment dat a fost izbită în plin chiar sub privirile îngrozite ale mamei. Femeia n-a mai avut ce să facă să îşi salveze copilul, informează stirileprotv.ro.
''Nu l-am auzit, nu l-am văzut, doar când a trântit-o” spune ea. Tatăl fetei explică: "E o tradiţie aici, de Paşte, se face foc. A dus nişte cauciucuri, la deal aici, la râpa asta, la mine în grădină, din greşeală le-a scăpat un cauciuc şi din păcate a venit peste fetiţă".
Autorii au între 10 şi 13 ani. Rudele Mirunei sunt revoltate şi îi acuză de neglijenţă pe părinţii băieţilor. "N-au fost supravegheaţi, pur şi simplu nu aveau ce să caute acolo sus cu cauciucul. Chiar dacă se jucau, n-aveau voie să dea drumul la caucicul ăla”, afirmă unchiul fetei.
Cei incriminaţi spun că regretă enorm ce s-a întâmplat, dar susţin că băieţii au plecat fără voia lor pe deal. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. La rândul lor, asistenţii sociali vor verifica şi ei dacă părinţii celor trei copii se fac vinovaţi de neglijenţă, caz în care ar putea fi decăzuţi din drepturi, iar fiii lor ar putea fi daţi în grija statului.