Mircea Dinescu, audiat de procurori
Scriitorul Mircea Dinescu s-a prezentat, joi dimineață, la Parchetul General pentru a fi audiat ca martor în Dosarul Revoluției. ”Revoluția a fost o minune pentru mine”, a declarat el, la intrarea în sediul Parchetului.
Întrebat despre ce părere are despre Ion Iliescu, Mircea Dinescu a spus: „Iliescu nu e un om foarte curajos. E și o victimă a propriului destin de activist de partid, care, peste noapte, s-a trezit că trebuie să conducă România. Când a venit Iliescu, toți generalii de armată și activiștii au venit în spatele lui. S-au mâncat unii pe alții”.
„După 27 de ani, e foarte greu să afli ce s-a întâmplat. S-a îngropat totul în comitete și comisii”, a mai spus Dinescu despre Dosarul Revoluției.
În dosarul „Revoluției”, ancheta deschisă de procurorii militari anul trecut vizează o nouă acuzaţie: infracţiuni contra umanităţii, o faptă care nu se prescrie.
Fostul prim-ministru Petre Roman a fost audiat miercuri în același dosar. În Dosarul Revoluției au mai fost audiați, ca martori, europarlamentarul Laszlo Tokes și directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, fost membru al Biroului Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, potrivit digi24.ro.
După 27 de ani de tergiversări, Parchetul General a decis să redeschidă Dosarul Revoluției și să investigheze, in rem, infracțiuni împotriva umanității: „Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat”.