Puteți recupera taxa auto printr-o simplă cerere la ANAF

Ultima actualizare:

    Prevederea se aplică  și în cazul celor care  au procese pentru  recuperarea taxei
Prevederea se aplică și în cazul celor care au procese pentru recuperarea taxei

Executivul a adoptat, miercuri (26 august), o ordonanță, potrivit căreia taxa auto va putea fi recuperată printr-o cerere la ANAF, fără a mai fi nevoie de o acțiune în instanță a solicitanților, scrie Mediafax.

Această prevedere este valabilă inclusiv pentru cei care au procese pe rol, ei putând  renunța la ele pentru a recupera banii pe cale administrativă. Cererile se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare, prin decizie care se comunică persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere.

Împotriva deciziei organului fiscal, precum și în cazul în care cererea nu a fost soluționată în termenul legal, persoana interesată poate face contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestația se soluționează în 45 de zile de la înregistrare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Air Fryer, Shutterstock jpg
primrose 2363120 1280 jpg
Oana Nicolau, foto Facebook jpg
Mihail Kalașnikov, foto Pinterest jpg
a4a6793f0fe427ce702af116a94c73ed jpg
volan masina sofer1 jpg
o femeie a fost schimbata la nastere in maternitate, foto shutterstock jpg
italieni, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net