Remeş, de la spălat WC-uri, la regizor de teatru

Ultima actualizare:

    Decebal Traian Remes (FOTO ADEVARUL)
Decebal Traian Remes (FOTO ADEVARUL)

A ieşit din închisoare parcă alt om. Fostul ministrul al Agriculturii, dar şi al Finanţelor, Decebal Traian Remeş, e de nerecunoscut: complet încărunţit, cu o barbă mare şi neîngrijită. Chiar dacă el nu a vrut să facă nici o declaraţie în momentul eliberării, Click! a aflat cu ce activităţi şi-a umplut timpul Remeş în spatele gratiilor.

Decebal Traian Remeş, 64 de ani, a început munca de jos în închisoare.

„Am făcut muncă fizică de curăţenie cu mătură, mop şi materiale igienico- sanitare pe o secţie, o lună şi jumătate. După care, la hotărârea comisiei de muncă, am fost transferat la ceea ce în Penitenciar se numeşte „Club". Am executat muncă fizică constând în curăţarea, la finalului zilei a două sau trei camere şi a grupurilor sociale aferente. În acele camere se face procesul de educare, reeducare, alfabetizare şi şcolarizare în perioada de şcoală, a unui număr de elevi din clasele 1-4, care vin, murdăresc spaţiul, murdăresc mesele, fac dezordine", a povestit Decebal Traian Remeş în faţa preşedintelui de judecată, care a dispus eliberarea acestuia.

Sarcinile sale de muncă nu s-au oprit însă aici. Tot în detenţie şi-a redescoperit, spune fostul ministru, pasiunea pentru teatru, dar a coordonat şi realizarea unor emisiuni radio-TV, pentru penitenciar. „Am executat fizic cutii, cartonaşe, rame, felicitări şi alte obiecte de artizanat, unele dintre ele fiind expuse în penitenciar cu diverse ocazii şi scoase la vânzare. Am făcut în această perioadă, aducându-mi aminte de dorinţele mele din tinereţe, o muncă de pregătire a unei trupe de teatru, atunci când regizorul, colaborator extern, n-a putut să vină. Această trupă s-a prezentat cu succes la Bucureşti, eu făcând cu alţi colegi deţinuţi lecţii de dicţie, de frazare, de citire", a mai povestit fostul ministru.

Tot în perioada în care a fost închis, fostul ministru s-a făcut remarcat prin participarea la un concurs de poezie, organizat în circuitul penitenciarelor din România. Potrivit acestuia, a câştigat chiar marele premiu, însă a refuzat să se deplaseze în capitală pentru a-şi revendica premiul. Din păcate, poezia scrisă de Remeş va rămâne necunoscută, acesta refuzând să o prezinte, dar impunând şi reprezentanţilor Penitenciarului Baia Mare să nu o facă publică, datorită prevederilor dreptului de autor.

FOTO Decebal Traian Remeş, condamnat la trei ani de închisoare în 2013, eliberat condiţionat. In ce hal s-a transformat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net