Trenul de Viena merge doar până la Budapesta
Singurul tren care ajungea în vestul Europei, din București, „Dacia 346”, s-a blocat la Budapesta pe perioadă nedeterminată.
Autoritățile ungare au suspendat circulația tuturor trenurilor internaționale spre Austria, Germania, Franța și alte țări vest-europene ca urmare a crizei imigranților. Joi, trenul care de obicei circula zilnic din capitala României spre Viena a fost oprit în gara centrală din Budapesta, iar pasagerii au fost coborâți pe peroane. Ungurii vor astfel să blocheze accesul refugiaților în țările Europei Centrale și de Vest pe calea ferată, la solicitarea oficialilor Uniunii Europene.
Măsura lovește și în pasagerii români și străini care vor să ajungă în țările UE. Cei care au fost debarcați în gara centrală, Keleti, au fost nevoiți să-și caute variante de transport, altele decât pe calea ferată. Cu avionul, de la Budapesta la Viena, un bilet costă azi 469 de euro (dus), la Austrian Airlines. Aeronava care pleacă la ora locală 11.25 ajunge la Viena în 50 de minute.
Celelalte companii aeriene (Lufthansa, Alitalia, Finnair) au curse care fac escale lungi, de la 5 la 26 de ore. Contactați de Click!, reprezentanții CFR Călători au declarat că nu știu dacă trenul „Dacia 346” va mai pleca vineri (4 septembrie) din Gara de Nord spre Budapesta până când nu vor avea o clarificare a situației din partea autorităților vecine.