«Îmi duc viaţa într-un singur picior»
Un accident de tren, petrecut în urmă cu 25 de ani, i-a retezat nu doar piciorul drept, ci şi visul de a deveni „cineva”. Maria Muntean (41 de ani), de meserie mamă, a făcut un pact cu ea însăşi. Nimic pe lume, nici măcar piciorul amputat de doctori, nu va sta în calea noului ei vis: acela de a le oferi copiilor ei o viaţă mai bună.
În bucătăria unui restaurant din Capitală, o femeie cu o privire sobră ornează de zor o farfurie dichisită. Din când în când scoate din frigider un tub de frişcă ori o cutie cu îngheţată. Se mişcă de colo-colo, şontâc-şontâc, trăgându-şi anevoie piciorul drept, uşor rămas în urmă. „Picioruş, e gata desertul?”, se aude vocea baritonală a şefului de sală. Colegii o alintă „Picioruş” pe Maria, o femeie care şi-a pierdut piciorul încă din adolescenţă, în urma unui accident de tren. „Port proteză de la vârsta de 16 ani. Pe atunci, în loc să merg la liceu ca alte fete de anii mei, eu am fost nevoită să muncesc. Făceam naveta de la Întorsura Buzăului până la Braşov, şi, într-o seară când mă întorceam acasă, nu am mai ajuns la destinaţie, ci sub roţile trenului”, îşi aminteşte Maria.
Proteza de gambă pe care o are acum o chinuie teribil, fiindcă a fost confecţionată de la început total greşit. Pentru a se deplasa, trebuie să îndese zilnic 6-7 perechi de şosete în proteză, fiindcă e prea largă. De cinci ani, mersul e un chin cumplit pentru ea, deoarece îi afectează coloana şi bazinul. O proteză nouă, adaptată nevoilor sale, o costă 31.600 de lei, bani pe care nu-i are. „Câştig salariul minim pe economie. Eu şi cei 4 copii locuim în chirie, la două camere. Uneori lucrez ca menajeră. Altfel nu pot face faţă cheltuielilor. În loc să-şi cumpere cărţi, copiii mei îşi pun bursele şcolare la comun, pentru a ne descurca împreună de la o lună la alta”, ne spune Maria, care a trecut prin două căsnicii eşuate.
Deşi e încadrată într-un grad de handicap, Maria nu se poate baza pe ajutorul statului. Casa de Sănătate decontează doar 2.400 de lei din costul unei proteze de gambă. Diferenţa de bani trebuie să o procure din surse proprii. Dacă ar fi să pună deoparte tot ce câştigă, ar strânge suma necesară în circa doi ani. În ciuda necazurilor, găseşte în fiecare zi puterea de a merge mai departe. Are patru minuni de copii acasă, fiecare cu visul lui. Maria speră că românii cu suflet mare o pot ajuta să le ofere un start mai bun în viaţă. Cei care vor să-i dea o rază de speranţă pot dona bani în contul deschis pe numele ei, la ING: RO73INGB0000999905748496.
Fiica cea mare vrea să devină medic
Impresionată de suferința mamei ei, Sidonia, elevă în clasa a XII-a la un liceu din București, vrea să devină medic, specialist în kinetoterpie. Zilele trecute învăța de zor pentru un examen, din cărți de anatomia corpului uman împrumutate. A băut tone de cafea ca să reziste noaptea cu cartea în mână, fiindcă nu vrea, sub nici o formă, să abdice de la planul ei măreț.
Dumitru, băiatul cel mic, e lăudat de antrenorul său pentru calitățile de fotbalist. Asta și vrea să devină când se va face mare. George, băiatul cel mare, e suporter înflăcărat al fratelui său, dar și al matematicii, o disciplină fără de care nimic nu ar putea fi explicat.
Sonia, cea de-a doua fiică a Mariei, pare a fi singura care încă și-a găsit chemarea. Dar, cu siguranță, visează adesea cu ochii deschiși. Într-unul din aceste vise își vede mama fericită. Poate că asta e adevărata ei menire: să-i facă pe cei din jur fericiți.
