Prognoza meteo pentru Crăciun şi Revelion, în fiecare zonă din ţară

Ultima actualizare:

    Ninsorile se întorc abia la sfârşitul lunii decembrieFoto: gandul.info
Ninsorile se întorc abia la sfârşitul lunii decembrieFoto: gandul.info

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 24 decembrie - 4 ianuarie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, potrivit Mediafax.

BANAT

În primele zile ale intervalului temperatura aerului va creşte treptat, spre valori medii de 10 grade ziua şi 1...2 grade noaptea - 24 decembrie, când vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. În intervalul 25 – 28 decembrie va avea loc un proces de răcire, iar maximele diurne nu vor mai depăşi, în medie, 1 grad Celsius, în timp ce minimele nocturne vor scădea spre -5 grade, la sfîrşitul primei săptămâni de prognoză. În a doua săptămână, regimul termic nu va avea variaţii importante, fiind caracterizat de medii regionale ale maximelor diurne între 1 şi 4 grade şi ale minimelor nocturne între -4 şi -1 grad.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în jurul datei de 26 decembrie, când va ploua, dar şi în intervalul 29 decembrie – 3 ianuarie, când vor fi şi lapoviţe sau ninsori, mai ales în cursul nopţilor.

CRIŞANA

La începutul intervalului de prognoză vremea va fi caldă pentru această dată calendaristică, regimul termic diurn fiind caracterizat prin valori medii de 8...9 grade pe 24 decembrie, pentru ca apoi să marcheze o scădere accentuată, pînă la valori de aproximativ 0 grade Celsius pe 27 decembrie. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în scădere de la aproximativ 2 grade la începutul intervalului, până la -5 grade pe 28 decembrie.În a doua săptămână de prognoză temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie, între 0 şi 3 grade, iar cele minime între -4 şi -2 grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic.

În jurul datei de 26 decembrie local vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar între 29 decembrie şi 4 ianuarie vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori, moderate cantitativ.

TRANSILVANIA

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii decembrie în primele zile, cu valori medii regionale ale temperaturilor maxime de 7...8 grade pe 24 decembrie, când minimele nocturne vor fi de -1...0 grade. Apoi vremea se va răci, spre medii ale maximelor de -2...-1 grad şi ale minimelor de -10...-9 grade, pe 27 – 28 decembrie. În a doua săptămână variaţiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative, maximele diurne urmând a se situa, în medie, între -2 şi 2 grade, iar minimele nocturne între -8 şi -4 grade, valori ce vor caracteriza un regim termic normal pentru această perioadă a anului.

În jurul datei de 26 decembrie vor fi precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ, iar între 29 decembrie şi 4 ianuarie vor fi predominant ninsori, pe arii extinse.

MARAMUREŞ

La începutul intervalului vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime de până la 7 grade şi minime de aproximativ 1 grad, în medie pe regiune. Între 25 şi 28 decembrie valorile termice vor scădea accentuat, iar la sfârşitul primei săptămâni de prognoză vor fi valori medii diurne de -2...-1 grad şi nocturne de -8 grade. În a doua săptămână vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu uşoare variaţii termice în limite apropiate de mediile multianuale ale perioadei, respectiv temperaturi diurne situate între -2 şi 2 grade şi nocturne între -6 şi -3 grade.

Vor fi precipitaţii pe arii relativ extinse aproape zilnic, pe tot parcursul intervalului de prognoză, predominant sub formă de ploaie la început, iar după 29 decembrie mai ales sub formă de ninsoare.

MOLDOVA

În primele zile ale perioadei de prognoză temperaturile vor fi în creşere treptată, caracterizând o vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii decembrie, cu valori medii ale maximelor diurne de până la 11 grade şi ale minimelor nocturne de 3...4 grade. Între 25 şi 28 decembrie regimul termic va marca o scădere accentuată, de aproximativ 10 grade, astfel încât la sfârşitul primei săptămâni de prognoză vor fi temperaturi maxime de 0 grade şi minime de -7 grade, în medie. Între 29 decembrie şi 4 ianuarie nu vor fi oscilaţii semnificative ale temperaturii aerului, care va avea valori diurne situate între 0 şi 3 grade şi valori nocturne de -5...-4 grade Celsius, apropiate de normele climatologice ale perioadei.

Probabilitatea pentru precipitaţii locale, predominant ninsori, va fi ridicată între 29 decembrie şi 4 ianuarie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză numai izolat şi trecător vor fi ploi slabe sau lapovită, mai ales pe 22 şi 26 decembrie.

DOBROGEA

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an în primele zile ale intervalului de prognoză, iar pe 24 decembrie vor fi medii regionale ale temperaturilor maxime de 12...13 grade şi ale celor minime de 4...5 grade. Ulterior, va avea loc un proces de răcire care va determina scăderea cu aproximativ 10 grade a regimului termic, astfel încât pe 28 decembrie vor fi temperaturi maxime de 2 grade şi minime de -4...-3 grade. A doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic mai constant, concretizat prin valori medii diurne cuprinse între 3 şi 6 grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 0 grade Celsius.

În prima parte a intervalului probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi foarte redusă, dar după data de 27 decembrie acestea vor fi prezente pe arii extinse, predominat sub formă de ploaie.

MUNTENIA

În primele zile ale prognozei vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie pe regiune, 13 grade Celsius şi valori nocturne de aproximativ 3 grade Celsius. Începând din 25 decembrie va avea loc un proces de răcire a vremii de la o zi la alta, astfel încât pe 28 decembrie vor fi maxime diurne de aproximativ 1 grad şi minime nocturne de -5 grade. În a doua săptămână de prognoză regimul tremic nu va avea variaţii importante, valorile de temperatură urmând a avea uşoare oscilaţii în jurul mediilor multianuale ale perioadei, respectiv medii ale maximelor de 2...4 grade şi ale minimelor de -4...-2 grade.

În primele zile ale intervalului de prognoză nu vor fi precipitaţii, însă după data de 27 decembrie aproape zilnic se vor semnala precipitaţii mixte la nivel local, în general slabe cantitativ.

OLTENIA

La începutul intervalului valorile termice vor fi cu mult peste normele climatologice ale perioadei, cu temperaturi diurne ce vor atinge 12....13 grade pe 24 decembrie, când minimele nocturne vor fi de 1 grad, în medie regională. După această dată vremea se va răci accentuat, iar pe 28 decembrie nu se vor mai depăşi temperaturi medii de 0 grade ziua si -5 grade noaptea. În intervalul 29 decembrie – 4 ianuarie, regimul termic nu va avea variaţii importante, menţinându-se apropiat de cel normal pentru perioada din an, cu medii ale valorilor maxime între 1 şi 3 grade şi ale celor minime între -4 şi -2 grade.

În primele zile ale prognozei nu va ploua, însă probabilitatea pentru precipitaţii mixte pe arii mai extinse şi, posibil, moderate cantitativ, va creşte începând cu data de 26 decembrie.

LA MUNTE

Temperatura aerului va fi în creştere în primele zile ale intervalului, astfel încât pe 24 decembrie maximele diurne vor atinge, în medie, 4 grade Celsius, iar minimele nocturne vor fi de -3...-2 grade. Ullterior, până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va răci de la o zi la alta, iar mediile termice vor scădea spre -8 grade ziua şi -12 grade noaptea. La începutul celei de a doua săptămâni temperatura aerului va marca o creştere, după care se va menţine relativ constantă până la sfârşitul intervalului, cu valori apropiate de normele perioadei, respectiv maxime diurne între -4 şi -2 grade şi minime nocturne situate în general între -9 şi -7 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi moderate cantitativ va creşte după data de 25 decembrie, când vor predomina ninsorile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net