Ce spune Dragoș Pătraru despre supele instant din comerț: „Sunt mizerii. Eu nu știu cum v-ar putea plăcea la gust așa ceva”

Supele instant sunt destul de comune pe afturile magazinelor din țară, însă nu mulți dintre noi citim cu atenție ce fel de ingrediente se găsesc în astfel de produse. Jurnalistul Dragoș Pătraru avertizează românii despre pericolele pe care le ascund asemenea supe.

Supele instant conțin nenumărați aditivi / foto: IStock
Supele instant conțin nenumărați aditivi / foto: IStock

Sunt un produs pe care îl întâlnim des, pe rafturile magazinelor. Dar chiar și dacă se întâmplă să cumpărăm astfel de supe, doar foarte rar ne oprim să și citim cu atenție lista completă a ingredientelor. Iar Dragoș Pătraru, realizator al emisiunii „Starea Sănătății”, spune că mulți români nici nu conștientizează cât de toxice sunt ingredientele din aceste supe. Potrivit acestuia, asemenea produse se cumpără din lipsa educației sanitare.

„Două motive pentru care tinerii consumă aceste mizerii, pentru că sunt mizerii, vom vedea: lene și lipsă de timp. Pare o contradicție, dar asta arată cât de mare e lipsa de educație cu privire la sănătate, în familie și în școala românească”, spune jurnalistul, vorbind despre aceste alimente hiperprocesate.

„Poate nu v-au gătit părinții”

Dragoș Pătraru a spus că a încercat o astfel de supă cu mai bine de două decenii în urmă, iar gustul acestui produs nu semăna deloc cu cel al unei supe normale.

„Dacă ar ști cât de rău le fac pe termen mediu și lung aceste alimente hiperprocesate… Oamenilor nu le-ar mai fi lene și și-ar face timp să caute o supă decentă sau să-și facă una. Eu nu știu cum v-ar putea plăcea la gust așa ceva, poate nu v-au gătit părinții sau bunicii, când erați mici”, a mai spus jurnalistul, în cadrul emisiunii sale.

Supele instant conțin nenumărați aditivi

Jurnalistul a mai explicat și faptul că aceste supe conțin nenumărați aditivi alimentari periculoși. Printre aceștia ar fi și glutamatul de sodiu, care deși intensifică aromele, poate provoca afecțiuni neurologice.

„Într-un articol publicat de MDPI Foods, de Niebla Canelo și colaboratorii, după analiza a 130 de sortimente de noodles și supă instant, se menționează faptul că există câteva ingrediente de bază: tăiței, legume deshidratate, carne, dar și numeroși aditivi alimentari. Cel mai utilizat este glutamatul de sodiu. Avem destul de greu cu aditivi, cu potențiatori de gust, cu nume care mă vor pune serios la încercare”, a spus acesta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Maria Alexandra fiica Alina și Nicolae ai României foto Facebook5 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bani jpg
image png
carte pixabay jpg
multi bani jpg
bani banca bancnote jpeg
lake lucerne region 4343793 1280 jpg
image png
Jack Spintecătorul. Ilustrație publicată de „Illustrated London News”, la 13 octombrie 1888 (© Wikimedia Commons)
image
actualitate.net
image
actualitate.net