De ce a interzis Arabia Saudită jocul Pokemon Go

Ultima actualizare:

    În Arabia Saudită, Pokemon Go este considerat o blasfemieFoto Getty
În Arabia Saudită, Pokemon Go este considerat o blasfemieFoto Getty

Oficialii Arabiei Saudite au adus în cadrul dezbaterilor o nouă opinie cu temă religioasă - așa-numita fatwa - prin care se exprimă o oarecare ostilitate față de jocul care a stârnit o adevărată isterie globală - Pokemon Go.

În Arabia Saudită a fost emisă o lege care să interzică pătrunderea jocului Pokemon Go întrucât acesta este împotriva principiilor islamice, după cum relatează DailyStar.co.uk. Principalul motiv pentru care jocul este considerat "periculos" pentru Islamism este că anumite personaje, precum celebrul Pikachu au abilitatea de a evolua, ceea ce contravine principiilor musulmane.

Conceptul de evoluție al pokemonilor contravine principiilor islamice
Conceptul de evoluție al pokemonilor contravine principiilor islamice

Nu este prima dată când pokemonii sunt văzuți ca o amenințare pentru lumea islamică. În 2001, tot prin lege a mai fost interzis un joc Pokemon  cu cărți de joc sub pretextul că principiul evoluției este un mit periculos.

Creaturile care sunt înzestrate cu puteri magice și care pot evolua sunt considerate o blasfemie, jocul fiind astfel interzis de legea islamică.

De asemenea, se consideră că jocul promovează politeismul și jocurile de noroc, elemente care sunt total împotriva legilor din Coran.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net